Talex

         Ce credeam eu despre Panait Istrati? E atât de ciudat să îți faci o părere despre un autor din care nu ai citit nimic, nici măcar Kira Kiralina. Îmi conturasem deci o opinie fără să mă fi întâlnit efectiv cu opera autorului. Mi-l imaginam pe Panait Istrati un fel de Creangă modern sau întârziat. În Brăila, orașul său natal, vei găsi o stradă importantă cu numele scriitorului și numeroase localuri ce-i poartă numele. Spovedania unui învins mi-a dezvăluit însă o personalitate a contrariilor, bolșevic înflăcărat în timpul revoluției de la 1917, după o calătorie prin întreaga URSS, inclusiv RASSM, Caucaz, Crimeea, Volga, Kazan și alte orașe și localități pe care nu am chef să le mai înșir pe aici, se dumirește cum stau treburile cu noua lume construită pe minciună, teroare, vulnerabilitate. Panait Istrati surprinde decalajul dintre discursul oficial, destinat  Occidentului, și realitatea copleșitoare din teren. Anticapitalist convins, constată că există regimuri mai pernicioase decât cele pe care le cunoștea și în care își dusese traiul. La întoarcere, prin publicarea acestei cărți, va fi îndepărtat din cercul prietenilor săi, fiind considerat un trădător al idealurilor leniniste.

      În 1929 Panait Istrati anticipează dezastrul ce avea să urmeze, autorul practică o scriitură curajoasă, pe de o parte se vede fraza bine elaborată, elanul social și credința în dreptate, pe de alta se simte și o predilecție pentru stil, e interesat și de cămașa formulărilor, de neologisme, de literatura din spatele confesiunii. Afacerea Russakov, în care se va implica, va pune capăt apetenței sale pentru ideologia consumată de regimul devenit stalinist între timp.

     Volumul pe care l-am citat este o reproducere în facsimil a lucrării apărute în 1929 la Editura Cugetarea, București. Reforma ortografică impusă de DOOM2 m-a nemulțumit profund, nu înțelegeam logica lui nicio și a lui niciun, îmi ziceam, ce dracu le-a trebuit să mai complice lucrurile, numai că și Panait Istrati scrie la 1929 cu nicio și cu niciun, așa că supărarea mea a fost dezamorsată. E vorba deci de o revenire la o paradigmă anterioară, iar un alt argument ar fi că și în celelalte limbi romanice –niciun, nicio – se scriu într-un cuvânt – aucun, aucune, ningun, ninguna.

     Panait Istrati mergea în contra direcției oficiale, Spovedania unui învins reprezintă din acest punct de vedere  deconstrucția mitului comunist.

Câteva citate:

„Uniunea Sovietică e țara cea mai puțin burgheză din lume, dar care aspiră să fie cât mai mult, după exemplul tuturor națiunilor cari ies lent din viața patriarhală, cum sunt Balcanii noștri. De aceea eu cred că a fost o nenorocire că tentativa cea mai grandioasă de înfăptuire a socialismului a fost făcută tocmai în Rusia. p. 33”

„[…]bună-starea omenirii nu mă interesează decât din momentul când ea încetează să fie criminală și începe să devină morală. p. 105”

„Căci astăzi când știu (și se va vedea) ce-a devenit în mânile nevrednice ale omului comunismul, el nu mai este în ochii mei decât un zădărnicitor de vieți, iar noi nu suntem pentru el decât carne de tun, întocmai ca și pentru capitalism. p. 146”

„Răul ăsta suprem, omagiu adus inepuizabilului egoism omenesc; crima asta de leseumanitate pe care literele universale se vor însărcina într-o zi s-o însemne cu ferul roșu; culmea asta a banditismului și a teroarei și-au găsit expresia desăvârșită în  Uniunea Republicelor Sovietice Socialiste, sub regimul așa zisei „Dictaturi a Proletariatului”. p. 171”

„Nu cred în nicio învățătură. Nu mai vreau să privesc la ce spun oamenii, ci numai la ce fac ei. Nu mai cred în „clase”. Nici în justiția unei „clase”. Nici în vreo altă putere pusă în mânile unei minorități, oricare ar fi ea. p. 225-226”

 Panait Istrati, Spovedania unui învins, Ed. Semne, 2012, nr. pag. 228