Copşa Mare (sau Mică) sau ce-a mai rămas din acel centru industrial ceauşist îţi provoacă fiori, pare a fi o zonă interzisă, doar scheletele poleite cu funingine ale unei fabrici mamut, producătoare de cauciuc, un cimitir funest, o panoramă lugubră care te zdruncină pe dinăuntru şi îţi şopteşc obsedant că eşti muritor şi că totul e supus perisabilului. Când treci prin Copşa Mare sau Mică (nu ştiu exact prin care am trecut) nu ai cum să nu te gândeşti la moarte şi la vanităţile umane, inutile şi exacerbate. Oare Andrej Stasiuk, prin periplul sau est-european, o fi trecut şi pe acolo? Nu-mi amintesc!
Acum (atunci)urmau Blajul şi Câmpia Turzii, scriu şi resimt oboseala din tren, un soi de epuizare trupească dublată de o vagă durere, deviată în umeri, deşi în acest moment e dimineaţă. Ascult Arvo Part – Te Deum. Nu doar literatura e un palimpsest, ci şi memoria umană, o condiţie a memorării continue (fireşti) este uitarea. Blaj, Blaj – o fi având ceva în comun cu Eminescu, şi am început să cotrobăi prin sertarele memoriei. Câmpia Turzii – trenul şerpuieşte sacadat printre coline şi în sfarşit – Cluj Napoca, după 7 ore! Odată ajunşi am avut neplacuta surpriză să constat că volubilul meu interlocutor nu are de gând să-şi ia rămas bun de la mine! Îmi imaginam o despărţire cordială, doar ne spusesem atâtea, dar el şi-a luat bagajele şi baba şi pur şi simplu a coborât, ca şi cum pe timpul celor 7 ore, cât a durat călătoria, nu schimasem nici un cuvânt, de parcă nu vorbisem nimănui, mă încerca din nou un sentiment de zădărnicie. Dar dacă într-adevăr fusesem singur în compartiment şi discuţiile nu erau decât produsul halucinaţiilor mele, iar personajele de mai sus au fost imaginate de mintea mea în imposibilitatea de a găsi noi formulări? Poate că eu însumi eram sursa acestor aiureli, departe de mine ideea de-a sugera că i-am citit pe Kafka, Blecher, Schultz!
M-am trezit pe peron, cu rucsacul în spinare, căutam un reper în mine însumi, în primul rând, şi apoi în afară, vizibil, fizic şi exact. Doar eu şi trenul stăteam ţintuiţi locului, restul oamenilor fulgurau, ştiam în sinea mea că veneam degeaba, am simţit de la început. Ascult Karaindrou. Ştiţi voi – Korfula me! Clujul e un oraş situat în pantă, în permanenţă urci sau cobori. Rucsacul îmi provoca o iritaţie pe umărul drept! Mi-am scos harta, nu aveam nici un fir, şi am început să mă autoghidez, intram într-un oraş necunoscut, mi s-a reproşat apoi de ce nu am apelat la mijloacele de transport în comun. Viaţa unui oraş poate fi cunoscută doar mergându-l pe jos, astfel îi iei ritmul, respiratia, îi cunoşti şiretlicurile şi nu îl laşi, nu-i permiţi să te înşele, căci el, oraşul, asta aşteaptă, pentru asta trăieşte, să abuzeze de noii veniţi, să le terfelească inocenta, să-i macine în propriul malaxor după eternele legi ale citadelei. Eu îi infruntam grandoarea, îl călcam pe suflet, pe nervi şi pe pietre, i le număram. Un oraş impetuos (mă raportez la restul oraşelor românesşti), multă, multă piatră, străzi largi, spaţioase şi clădiri de epocă de 2-3 ori mai înalte decât în Braşov şi foarte puţină verdeaţă la întâmplare (o ignor pe cea din parcuri, necesară şi indispensabilă), dar Braşovul e respirabil şi verde, cu centrul vechi aciuat sub Tâmpa, liniştit şi parcă mai cald decât Clujul, pe străzile căruia auzeam o limbă străină mie – maghiara, un oraş rece, occidentalizat şi corect.
Nu-mi imaginez fericirea acolo! Am idolatrizat enorm occidentul, socotindu-l în subsidiar un garant temeinic al fericirii. Prin acest termen, pe care tot îl vehiculez şi rostogolesc pe aici, înţeleg linişte sufletească, mulţumire şi împăcare cu eul propriu. La Cluj m-am simţit mai străin decât la Moscova, acolo unde totul coincidea cu formele minţii pe care eu le stăpâneam şi înţelegeam. Cum e posibil ca într-un oraş românesc să te simţi un intrus şi tot timpul să fii obligat (nu ştiu de cine şi de ce) să stai cu garda permanent ridicată, corect, politicos, strunit, iar într-un alt oraş, străin, depărtat să te poţi manifesta liber. Încă nu am înţeles aceste trăiri! Dacă butada lui Vsevolod Ciornei probează adevărul – basarabenii sunt nişte ruşi ce vorbesc româna– ruşi prin mentalitate şi români doar prin elementul lingvistic, sonor, formal ce indică o anumită unitate de sorginte culturală (ştiu că greşesc).
Catia nu ştia că eu venisem în Cluj, mă gândeam s-o sun şi încet, treptat să-i spun că sunt în parc, locaţie frecventă a convorbirilor noastre, eu în unul- ea în altul şi s-o rog să coboare. Ea nu e decât un pretext narativ… Azi e ziua ei. 21 de ani!
nu Arvo Pat, ci Arvo Part. Iar pentru asta nu te iert:) e compozitorul meu preferat. ar fi trebuit să ştii, doar e estonian.
Clujul e un oraş foarte frumos. Oraşul cu cel mai ridicat standard de viaţă din România. Şi sunt de părerea asta, chiar dacă sufletul meu se simte mai bine în Braşov. Dacă te deranjează limba maghiară, atunci fii atent când mergi prin Oradea, Satu-Mare sau Târgu-Mureş. Şi toate sunt oraşe româneşti.
mulţi ani Catiei. fericiţi sunt oamenii de 20 de ani… 🙂
voi corecta, Stranum, mi-a scapat, nu a fost din necunoastere, am tapat aiurea, in rest total de acord 🙂
Arvo Part – Te Deum? Uff, autorul ăsta are lucruri mult mai profunde…Passio Domini Nostri Jesu Christi , sau (si)inclusiv, compoziții mai de ”lume” (vezi, Für Alina sau Spiegel im Spiegel, sau Tabula Rasa…) Diseratii s-ar putea scrie despre acest ultim compozitor clasic, de factură clasică, dar nu mă ajută mintea(((
”Disertații”, desigur…
Savuros si efervescent si al treilea jurnal. Multumesc pentru o lectura buna!
@Vladimir B.
Ma duc sa le ascult si pe cele indicate de tine, sa stii ca am citit Imre Kertesz- Drapelul englez, atat am gasit, intr-un viitor jurnal imi voi transcrie impresiile…
@andrei
ma bucura cuvintele tale
@Vladimir
era sa uit am cautat Binevoitoarele, si desi baza de date a bibliotecii arata ca romanul se gaseste la raft, la imprumut, nimeni nu a reusit sa dea dea el, s-au pus pe cautat 2 bibliotecare, dar in van 🙂
„DRapelul englez” nu e o carte reprezentativă pentru Kertesz! Deşi închide în sine stilistica şi gîndirea autorului…
Iar în privinţa „BINEVOITOARELOR” intuiesc că a fost furată! Astfel de cărţi nu fac bine bibliotecilor.
p.s. ţi-am răspuns, sper, şi nedumeririlor tale despre Albania, la mine pe blog!
Foarte foarte fain mai scrii! Dar pe cand al patrulea episod?
nu stiu ce va urma,acum sunt cam debusolat, astept sa traiesc toama asta cu multa vloluptate spirituala…
o lectura placuta ce te face sa nu regreti nicidecum timpul ,,jertfit”.originalitatea, firescul si o usoara reminescenta adolescentina nu pot decat captiva cititorul. daca nu ai mai abuza de trimiteri care dau bine dar iti submineaza originalitatea si ti-ai dezvolta propriul stil cred ca ai toate sansele sa te situezi pe mai departe pe un trend ascendent.
M-am oprit la Jurnal pueril III, nu stiu exact de ce, putea fi si Jurnal …II, dar imi trece prin gand (si simt) ca in aceste texte scriitura e mai savuroasa si-as spune eu mai livresca, chiar daca pare mai subiectiva. Sunt prima data in postura cand fac genu asta de commenturi, am simtit in blogul tau un gest de libertate si de incredere in sine, poate o forma de fericire pe care o defineai u undeva pe aici. Scriai pe undeva ca n-ai nevoie da madlene proustiene, ca-ti esti suficient tine insusi, pt mine postarile tale sunt o madlena: trezesc senzatii, amintiri livresti, discursuri latesiene, autori adormiti, personaje uitate, un timp pierdut, placut si cu folos. E FRUMOS ce faci u aici, FOARTE FRUMOS.
ps: astept niste cronici la sud-americani, chiar daca sunt facili, pastreaza o doza de magic; stiu ca nu intra in grila ta de preferinte, dar macar accidental
ma bucur Miha, ca ai trecut pe aici, cateodata mai recitesc ce scriu si resimt influenta latesiana :), asa cum spui tu, si eu as vrea sa citesc sud-americani, am deja o lista cu ei, dar uite ca in septembrie nu am citit nimic si deja e mijlocul lui octombrie, imi pare rau ca nu am descoperit frumusetea lecturii de mai nainte, acum incep sa citesc intr-un mod constient, mai putin ultima luna:), dar ne revansam pana la sfarsitul anului 🙂
Clujul nu e absolut deloc străin-rece. 🙂 Sunt clujean, mă mândresc cu asta. Ca manifestări de exemplu… ne adunăm anual la Mărișel pentru a ne aminti de Avram Iancu și Pelaghia Roșu. La Mărișel da și la Țebea românii se adună. La Mărișel au fost peste 10 mii de clujeni. Un alt aspect ignorat, poate necunoscut este că muzica folclorică ardelească pomenește cel mai mult de basarabeni, Basarabia. Acțiunile, manifestările cu și despre Basarabia au fost cel mai intens sprijinite aici la Cluj atât de autoritățile administrative cât și de media publică, media privată și firmele private. Sunt maghiari mulți, cca. 16% în scădere, multe familii sunt mixte dar un român ardelean vorbește doar româna și dacă ai fost la Cluj nu cred că ai văzut inscripții în maghiară și nu cred că-n serviciile publice ai ausit maghiara. Sunt vreo 25 de posturi loclae de radio din care doar 3 ciripesc și-n maghiară. Posturile locale tv sunt toate-n română, doar TVR Cluj ce aprține de SRTv are cam 5 ore-n maghiară pe săptămână. 🙂 Oamenii sunt deschiși și-n oraș și-n rural. Concluzie: Clujul, Ardealul nu este rece și nici străin. Am fost în multe orașe ale țării, am fost și-n Chișinău și la Bălți așa că-mi permit comparații. 🙂
Felicitări pentru articol chiar dacă ai scăpat rece și străin, fapt ce se iartă fiindcă nu ai avut timp să cunoști pe-ndelete zona-oamenii. 🙂
PS
Cu privire la garda ridicată. 🙂 Clujul are cele mai puține infracțiuni în comparație cu celelalte orașe din România. Este considerat ca un oraș liniștit, foarte liniștit.
Orașul nu este în pantă. 🙂
da, Napocel, am citit cu placere observatiile tale, am remarcat si eu ca transilvanenii sunt cei mai receptivi la soarta basarabenilor. eu tin sa precizez ca am fost prima data in cluj si intr-un situez toate evenimentele intr-un anumit context, iar insemnarile mele imbraca haina unui jurnal, de aici si infuzia de subiectivism…
daca ai fost la chisinau si la balti inseamna ca intelegi realitatea basarabeana, am trecut si eu ceva timp in urma prin balti, veneam de la moscova, dar parca tot in rusia eram, eu sunt din sud de la cahul, aici se vorbeste mai curat, iar in satele de pe malul prutului, de la cahul pana la giurgiulesti, se danseaza pe muzica populara cel mai frumos din tot spatiul romanesc …., nu ma laud pe mine ca eu sunt de la 30 km nord de cahul 🙂
si unul lumesc, dar dansat la fel de bine
Frumos.
Un dans de pă aice în care la momentul 03’37”, partenerele își ridică-n spate partenerii. Folclorul ardelenesc e foarte apreciat în lume și foarte cunoscut ca de altfel și preparatele culinare ardelenești.
Te invit să vizionezi Dansul codrului prezentat de ansamblul clujean Dor Transilvan, un ansamblu cu premiii internaționale care în 2 rânduri a reprezentat și Republica Moldova în Amercia de Nord și Europa dansând bineînțeles dansuri moldovenești.
Mă repet, interesant la momentul 03’37”:
No păi amu îți pun și-un dans lumesc de la o nuntă la care am fost
http://www.trilulilu.ro/medasigabi/88c8bbdf649be8
ma bucur ca ansamblul din Transilvania a reprezentat r. Moldova, dar si Lautarii nostri sunt cei mai tari, sunt frumoase dansurile ardelenesti, da sunt cam lente:), in Basarabia e un ansamblu de dansuri populare-Joc, rupe 🙂
Blajul… da, are ceva cu eminescu. A petrecut acolo o vara (parca). Si aici se gaseste, in varful unui deal de unde se vede tot orasul, un tei al lui Eminescu
Great blog I eenjoyed reading