Lectura s-a așezat. Și Kinderland, romanul Lilianei Corobca, nu mi se mai pare atât de bun. Nu că ar fi rău. Din contra, e scris bine, onest, cu multă corectitudine, ci în sensul că am motive serioase să nu-l mai bag într-un eventual top 10 al romanului basarabean. Așa cum gândisem inițial. Romanul începe promițător, reușind să contureze limitele unei lumi traumatizante, în fond e vorba despre copiii lăsați singuri acasă. Ai căror părinți sunt plecați la „bani lungi”. Copii care trăiesc alternativ mai multe vieți, sunt și copii, dar și maturi, suplinind cum pot absența părinților. Fiecare viață subminând-o (și paradoxal, îmbogățind-o) pe cealaltă. De aici întreaga dramă. E punctul forte al cărții. Un sat locuit doar de bătrâni și copii. Apoi, acea atmosfera „magică” e întreținută de „credințele” copiilor, ei fac vrăji, cred în lucruri paranormale, manifestă o sexualitate inocentă la prima vedere, dar inevitabilă. Ce copil nu a participat la astfel de jocuri nevinovate?! Inocența vine și din modul cum înțelege o copilă de 12 ani să vorbească despre toate aceste lucruri. De fapt, întreg textul e trecut prin mintea acestei fetițe. Un merit incontestabil al autoarei. Numai că uneori de sub mantia ingenuității ies la iveală adevărate mostre de cruzime – episodul Ștefănel și câinele.
Satul celor trei copii e și satul meu, căci orice sat are un iaz, o stână, nuci și ceva pădure, un orizont spre care tot privești. Un sat părăsit, în care fiecare a patra casă stă să cadă, nu mai are uși, ferestre, iar de la atâtea ploi și pereții (de lut) sunt plin de scorburi. De-atâta singurătate animalele devin parteneri ai oamenilor, încearcă să le suplinească oarecum absența. Se întâmplă și în cartea Lilianei Corobca.
La pagina 95 am descoperit un dezacord, nu știu dacă e voit sau nu, spune așa – „Mila și mângâierea Domnului e ca raza soarelui […]”, ar fi trebuit – „Mila și mângâierea Domnului SUNT ca raza soarelui […]”. Autoarea reușește să topească mai multe percepții, reprezentări specifice spațiului basarabean – Trăim bine, avem ce mânca. Iată la ce/cât se reduce bunăstarea. Realitatea cruntă a acestui topos e îndulcită pe alocuri (salutar) de umor. N-ai cum să nu zâmbești când o fetiță de 12 ani zice – Cresc generațiile astea tinere, care mai întâi se pupă, apoi învață a merge. Sau – […]deși nu-s deloc crăcănată, el singur e crăcănat[…].
Nu, nu cred că lectura s-a așezat definitiv, răsfoind acum cartea am avut din nou senzația că țin în mâini o carte foarte bună. Mai vedem. Nu spun nimic de Iepurii nu mor și nici De veghe în lanul de secară, ci doar o să reiau o frază din Kinderland – Mama noastră se va întoarce și tata se va întoarce și totul va fi ca înainte. Liliana Corobca a mizat pe simplitate și cred că i-a ieșit bine.
Liliana Corobca, Kinderland, Cartea Românească, 2013, 184 pag.
Talex 