Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2013

 

328     Lectura s-a așezat. Și Kinderland, romanul Lilianei Corobca, nu mi se mai pare atât de bun. Nu că ar fi rău. Din contra, e scris bine, onest, cu multă corectitudine, ci în sensul că am motive serioase să nu-l mai bag într-un eventual  top 10 al romanului basarabean. Așa cum gândisem inițial.  Romanul începe promițător, reușind să contureze limitele unei lumi traumatizante, în fond e vorba despre copiii lăsați singuri acasă. Ai căror părinți sunt plecați la „bani lungi”. Copii care trăiesc alternativ mai multe vieți, sunt și copii, dar și maturi, suplinind cum pot absența părinților. Fiecare viață subminând-o (și paradoxal, îmbogățind-o) pe cealaltă. De aici întreaga dramă. E punctul forte al cărții. Un sat locuit doar de bătrâni și copii. Apoi, acea atmosfera  „magică” e întreținută de „credințele” copiilor, ei fac vrăji, cred în lucruri paranormale, manifestă  o sexualitate inocentă la prima vedere, dar inevitabilă. Ce copil nu a participat la astfel de jocuri nevinovate?! Inocența vine și  din modul cum înțelege o copilă de 12 ani să vorbească despre toate aceste lucruri. De fapt, întreg textul e trecut prin mintea acestei fetițe. Un merit incontestabil al autoarei. Numai că uneori de  sub mantia ingenuității ies la iveală adevărate mostre de cruzime – episodul Ștefănel și câinele.

Satul celor trei copii e și satul meu, căci orice sat are un iaz, o stână, nuci și ceva pădure, un orizont spre care tot privești. Un sat părăsit, în care fiecare a patra casă stă să cadă, nu mai are uși, ferestre, iar de la atâtea ploi și pereții (de lut) sunt plin de  scorburi. De-atâta singurătate animalele devin parteneri ai oamenilor, încearcă să le suplinească oarecum absența. Se întâmplă și în cartea Lilianei Corobca.

La pagina 95 am descoperit un dezacord, nu știu dacă e voit sau nu, spune așa – „Mila și mângâierea Domnului e ca raza soarelui […]”, ar fi trebuit – „Mila și mângâierea Domnului SUNT ca raza soarelui […]”. Autoarea reușește să topească mai multe percepții,  reprezentări specifice spațiului basarabean – Trăim bine, avem ce mânca. Iată la ce/cât se reduce bunăstarea. Realitatea cruntă a acestui topos e îndulcită pe alocuri (salutar) de umor. N-ai cum să nu zâmbești când o fetiță de 12 ani zice – Cresc generațiile astea tinere, care mai întâi se pupă, apoi învață a merge. Sau – […]deși nu-s deloc crăcănată, el singur e crăcănat[…].

Nu, nu cred că lectura s-a așezat definitiv, răsfoind acum cartea am avut din nou senzația că țin în mâini o carte foarte bună. Mai vedem. Nu spun nimic de Iepurii nu mor și nici  De veghe în lanul de secară, ci doar o să reiau o frază din Kinderland – Mama noastră se va întoarce și tata  se va întoarce și totul va fi ca înainte. Liliana Corobca a mizat pe simplitate și cred că i-a ieșit bine.

 

Liliana Corobca, Kinderland, Cartea Românească, 2013, 184 pag.

Reclame

Read Full Post »

Am privit aseară pe HBO „Poziția copilului”.  Un film emoționant și tulburător, autentic și înfipt adânc  în realitate. „Poziția copilului” e un film minimalist, puține personaje, atenția concentrată pe detalii, uneori obiectele vorbesc mai explicit decât oamenii, drame umane înlănțuite, lumi paralele care totuși se intersectează în moarte, dragoste sufocantă și o relație mamă – fiu bolnavă. Mi-a plăcut în mod special cum evoluează personajele, dacă la început degajă superficialitate și un soi de aroganță alimentat de poziția socială, mai apoi personajele își devoalează propriile traume. Și suferă. Și se eliberează. Personajele se transformă sub ochii privitorului, nu sunt niște fantoșe sau niște actori care trebuie să joace cap-coadă același rol. Filmul spune mai mult decât lasă să se vadă – decalajul social, inechitatea socială, șantajul și „intervenția”, băieții șmecheri –  ca tare ale unei lumi aflate încă în tranziție.  ”Poziția copilului„ e un film inteligent și făcut parcă tot pentru oameni inteligenți. Îți recomandă câteva titluri bune, camera se plimbă, deloc întâmplător, pe coperta unor cărți. Și cum spunea Alex. Leo Șerban –  dacă acea secvență n-a căzut la montaj, înseamnă că are o menire certă.  Pentru mine a fost o surpriză uriașă să aflu că și-a adjudecat Premiul cel mare la Berlin. Nici nu auzisem de existența acestui film. Inițial, titlul mi s-a părut ”necinematografic”, nu vreau să zic necomercial. Însă nu-i deloc așa. Este un titlu deschis mai multor interpretări- poziția copilului în raport cu mama, poziția copilului accidentat mortal, poziția copilului pe care îl are iubita lui ”cuculeț„ (până la un moment dat și existența acestuia pare un impediment pentru mamă). Mă opresc asupra unui alt detaliu semnificativ, „Poziția copilului” e filmat de mână, decurge de aici un surplus de autenticitate. Chiar simți că în spatele camerei se află un om, el vede ca și tine, tu vezi exact ce vede el.

P.S Toate producțiile lui Sergiu Nicolaescu, la un loc,  nu depășesc valoric acest film.

Read Full Post »