Talex

Read Full Post »

Fost acasă. După aproape trei luni. Simt trecerea chiar de la vamă. Vameșul român mă întâmpină corect, instituțional, politicos chiar. Cel moldovean – „shi, ti duci sî alimentezi?”, molfăind în același timp o scobitoare. Lipsit de bun-simț. Îmi displace atât de mult când sunt pus în situația de a întreba un funcționar, iar el ori își suge dinții (gingiile), ori se scarpină nu știu unde. Gesturi care îi trădează indiferența, scârba și intangibilitatea. Așa vrea să pară.

Uneori am revelații. Cred că sunt revelații. N-aș vrea să pară un cuvânt pompos. Mi se pare că sunt nedrept cu tot ce înseamnă minorități, inclusiv  cu cele sexuale. Stau și mă tot gândesc, dar de ce ar trebui să privim totul din perspectiva creștinismului. Atât de multe atrocități au fost comise de creștini și în numele lui Hristos,  încât, dacă încerci să le contabilizezi, te îngrozești. Creștinii au ars Biblioteca din Alexandria și pe Hypatia tot ei au omorât-o. Iar viața nu a început acum 2000 de ani, homosexualitatea nu era deloc blamabilă la grecii antici. Toată lumea admiră eroismul celor 300 de spartani, se pare însă că și ei erau homosexuali, existând de fiecare dată un maestru și un emul. Și dacă creștinismul nu e decât o sumă de mituri?! Pentru că simbolistica sa este proprie și altor culturi mult mai vechi.

Și astfel ajungem la ipocrizia moldovenilor. Câți nu-și bat soțiile, câte infidelități. Copii parăsiții, maltratați, omorâți în bătaie (cazul de la Leova).  Beții animalice. Lenevii patologice. Câte din cele 10 porunci creștine  nu sunt încălcate cu bună știință. Dar când e vorba de cei care sunt altfel,  care au o altă sensibilitate, ne amintim că suntem creștini. Dacă biserica din Moldova ar fi construit aziluri pentru bătrâni, dacă ar fi ajutat copiii din mediile defavorizate, dacă ar fi fost prezentă acolo unde e nevoie de binefacere, dacă ar fi finanțat studiile unor copiii săraci, dar talentați, dacă s-ar fi implicat în proiecte sociale. Zelul ei de azi ar fi fost poate justificat.  Dar biserica are nevoie de turmă. Și e păcat.

În România, bisericile apar ca ciupercile după ploaie. Uneori apar situații hilare, în aceeași curte vezi ridicându-se a doua biserică, deși prima e în stare  perfectă.

Și nu pot să nu mă gândesc la Alex. Leo Șerban, un personaj pe care l-am îndrăgit mult, un autor care prin carțile pe care le-a scris – „De ce vedem filme. Et in Arcadia Cinema” ,  „Dietetica lui Robinson” –  m-a deschis la minte și mi-a arătat diversitatea acestei lumi.

Read Full Post »