Talex

Am privit aseară pe HBO „Poziția copilului”.  Un film emoționant și tulburător, autentic și înfipt adânc  în realitate. „Poziția copilului” e un film minimalist, puține personaje, atenția concentrată pe detalii, uneori obiectele vorbesc mai explicit decât oamenii, drame umane înlănțuite, lumi paralele care totuși se intersectează în moarte, dragoste sufocantă și o relație mamă – fiu bolnavă. Mi-a plăcut în mod special cum evoluează personajele, dacă la început degajă superficialitate și un soi de aroganță alimentat de poziția socială, mai apoi personajele își devoalează propriile traume. Și suferă. Și se eliberează. Personajele se transformă sub ochii privitorului, nu sunt niște fantoșe sau niște actori care trebuie să joace cap-coadă același rol. Filmul spune mai mult decât lasă să se vadă – decalajul social, inechitatea socială, șantajul și „intervenția”, băieții șmecheri –  ca tare ale unei lumi aflate încă în tranziție.  ”Poziția copilului„ e un film inteligent și făcut parcă tot pentru oameni inteligenți. Îți recomandă câteva titluri bune, camera se plimbă, deloc întâmplător, pe coperta unor cărți. Și cum spunea Alex. Leo Șerban –  dacă acea secvență n-a căzut la montaj, înseamnă că are o menire certă.  Pentru mine a fost o surpriză uriașă să aflu că și-a adjudecat Premiul cel mare la Berlin. Nici nu auzisem de existența acestui film. Inițial, titlul mi s-a părut ”necinematografic”, nu vreau să zic necomercial. Însă nu-i deloc așa. Este un titlu deschis mai multor interpretări- poziția copilului în raport cu mama, poziția copilului accidentat mortal, poziția copilului pe care îl are iubita lui ”cuculeț„ (până la un moment dat și existența acestuia pare un impediment pentru mamă). Mă opresc asupra unui alt detaliu semnificativ, „Poziția copilului” e filmat de mână, decurge de aici un surplus de autenticitate. Chiar simți că în spatele camerei se află un om, el vede ca și tine, tu vezi exact ce vede el.

P.S Toate producțiile lui Sergiu Nicolaescu, la un loc,  nu depășesc valoric acest film.