M-am decis să privesc în sfârşit Nuntă în Basarabia (titlu nepretenţios şi direct comercial). Filmul a ajuns în cinematografele din România, a fost prezentat în mediul studenţesc cu ocazia zilelor Basarabiei. CTP îl vorbise de bine, o producţie despre care afirmă – Astfel de filme fac coloana vertebrală a unei cinematografii profesioniste. Filmul nu e prost, putea fi însă mult mai reuşit. Ceea ce sare în ochi ţine de jocul actoricesc, unii actori se descurcă excelent, cum ar fi de exemplu unchiul mirelui. Marcă înregistrată. Sau chiar Senia, acesta parcă nici nu joacă, e atât de firesc şi de natural. E. Ionesco sugera eliminarea actorului (om) din reprezenarea scenică şi înlocuirea sa cu o păpuşă, întrucât omul din cel ce trebuie să devină actor influenţează calitatea rolului. Cazul lui Senia scapă acestei rigori dramatice. Chiar şi mirele convinge, îşi trăieşte (im) postura cu mult har şi chemare. E dirijor de altfel! În schimb soţia, basarabeancă frumoasă, nu se impune. Masca rolului e atât de vizibilă, uneori te întrebi ce-o face să pară simandicoasă şi ofuscată. Pe parcursul întregii vizionări aveam impresia ca ceva din fibra interioară a fetei se strecura în rol, pe care nu l-a stăpânit până la capăt. Sau poate e doar o falsă impresie. Tuşele aplicate în pelicula acestui film sunt îngroşate, exagerate, departe de a traduce o stare a realităţii basarabene. Nu neg că în Basarabia cineva pe la vreo nuntă obscură a jucat ruleta rusească, dar a pune într-un film toate aceste elemente care ţin în mare măsură de o mitologie a spaţiului estic, e o exagerare. Filmul poate rămâne valabil, dacă nu e luat în serios. Tatăl lui Vica (Vicăi), poetul, cel ce publică în Literatura şi Arta, scrie panegirice la moartea căţelului Oto, e ridicol şi împăiat într-un naţionalism decrepit, de anii 90. Dar care are o ieşire nervoasă relevantă – Regăţeni mancurţi, plecaţi la voi acasă! Nuntă în Basarabia e mai degrabă o parodie cinematografică, luată aşa piesa rezistă.
Un alt aspect mai puţin reuşit face trimitere la incoerenţa secvenţelor cinematografice. Fimul nu are pretenţia unei chef – d’oeuvre , deci şi-ar fi putut organiza cu o mai mare acribie desfăşurarea secvenţială şi filonul epic. Nunţă în Basarabia amestecă în acelaşi creuzet false percepţii, reprezentări înşelătoare, clişee ideologice ( ruleta rusească, destinul poetului moldav şi situarea lui într-o circumscripţie sacrosanctă, omniprezenţa portretului eminescian în casele basarabenilor, verdeaţa capitalei noastre, frumuseţea fetelor din Chişinău), dar şi realităţi imbatabile (ecartamentul diferit, intersectarea cu o altă realitate lingvistică, cea a limbii ruse) Partea pur românească, regăţeană, cum suntem în drept să zicem, s-a achitat mai bine cu propriile sarcini, latura basarabeană a filmului e forţată, trecută în grotesc. Prea multe şi toate la un loc.
Talex 