Talex

         Angajatul ne-a sfătuit  – ziceţi  că  sunteţi împreună de doi ani şi că efectuăţi de obicei plăţile prin intermediul cardului, în nici un caz cash. Mi s-a părut amuzant, aşa că am acceptat. La recepţie ne-au întrebat ce limbi vorbim. A vorbeşte engleză, spaniolă şi franceză. Eu – un pic de engleză (mai deloc) şi ceva franceză (rarefiat). O altă angajată, cam nurlie, ne-a chestionat cu privire la vechimea relaţiei noastre. Am răspuns conform indicaţiilor. Nu eram împreună decât de vreo 4 luni. La întrebarea dacă avem cont bancar în Republica Dominicană, am zis că nu. Cum să am cont deschis în Dominicană? Fata de la recepţie a mimat dezamăgirea, nu mai eram eligibili pentru aşa zisul cadou. Întrebarea ei nu avea legătură cu sugestia celui ce ne agăţase – de-a zice că efectuăm plăţi prin card. Oricum, cred că a fost mai degrabă vorba de o neînţelegere. Coborând scările constat că am portomoneul la mine şi îmi aduc aminte că port în el cele două carduri BRD şi BT. Pe nici unul nu aveam bani. Eram deci cât se poate de liniştit. Eliminam din start posibilitatea unei fraude. Cardul de la BT îmi permite (teoretic) să fac plăţi online. Ne întoarcem, cred că mai mult din nemulţumirea de a nu fi fost acceptaţi. Stai un pic, adică cum ! De ce n-aş fi eligibil. De fapt nu înţelegeam ce importanţă are  cum efectuezi plata. Odată ce tot dai bani, şi nici mai mulţi nici mai puţini. Ce contează cash sau nu ? Pare-se la ei contează ! Îţi pot lua banii mai uşor dacă au certitudinea existenţei contului tău. O întreb – it is ok şi îi arăt cardul. Mi-a zâmbit aiuritor şi ne-a plasat la un alt agent – Nelson. Recunosc acum, ruşinat, m-am simţit ca un adevărat capitalist, câtă forţă poate avea un card (chiar dacă gol), toate uşile s-au deschis în faţa noastră. Toţi cei care mişunau pe lângă noi până atunci, au început să ne observe şi să ne zâmbească mieros. Recunosc, (iarăşi) m-am simţit foarte bine. Am completat un formular. Unde am mai călătorit ? Câţi bani am cheltuit ? Câte săptămâni de concediu avem? Ce alte ţinte turistice urmărim? Ne-am prins în cele din urmă că voiau să semnăm un contract şi să devenim membrii Clubului Royal. Să nu mai apelăm la serviciile agenţiilor de turism, ci să îi contactăm direct pe ei, astfel economisind cam 36% din preţul unei călătorii. Părea rezonabil. O taxă de 480 de dolari anual. Ne-a prezentat apoi firma şi pe director, oprindu-se în faţa unei poze a acestuia,  un fel de Bill Gates al turismului. Am străbătut un cotlon improvizat pe pereţii căruia atârnau tot soiul de diplome şi certificate de calitate. Adicătelea, noi nu ne jucăm ! Ne-a mai invitat să completăm un formular, să răspundem la câteva întrebări. De ce am ales Punta Cana ? tot el ne-a spus pe un tot de confesiune şi intimitate că majoritatea europenilor vin acolo ca să se destreseze, sugerându-ne parcă să bifăm aceeaşi căsuţă. Lucru pe care nu l-am făcut. Nu am ales această destinaţie turistică pentru că am fi stresaţi, ci din plăcere, din dorinţa de-a face plajă în ianuarie. Simplu.  Începeam să regret întoarcerea, iar din mândria de-a avea un card (gol) se alesese o stare de toropeală şi o uşoară jenă. Eram sigur că nu mai găsim şezlonguri libere pe plajă.

Read Full Post »