Noaptea trecută am visat o stea cu cinci colţuri…
Aseară m-a sunat mama, mi-a dat o veste tristă, a murit moş Ion Şevcenco. Mi-e greu să vorbesc despre asta, întreaga mea copilărie pare a fi marcată de existenţa lui, de poveştile acestuia. El mi-a pus pentru prima dată undiţa în mână zicându-mi doar atât: ,, fii mai şmecher decât peştele…”
Bunul meu prieten, Andrei, îmi spune să nu fiu atît de afectat: ,, era bătrân,asta e viaţa;” mă încurajează el, cu aerul flegmatic ce îl caracterizează. Dar parcă nu e vorba doar de un bătrânel, viaţa nu poate fi atât de crudă cu cineva ce a trecut prin toate obstacolele ei cu zâmbetul pe buze; a trecut prin experienţa copilului orfan, prin foamete,prin război, prin deportări şi totuşi a rămas acelaşi, nimic nu l-a schimbat.
Copil mic fiind, l-am întrebat cum e războiul. M-a privit trist, răspunsul a fost altul decât ceea ce eram obişnuit să văd în filme. Mi-a răspuns simplu: ,, războiul e ceva rău, când oamenii nu au ce face şi aleg să se lupte”.
Pe piept îi atârna mereu o stea cu cinci colţuri, ceea ce îmi întărea respectul faţă de el. Când era în toane bune îmi permitea să mă joc cu steaua pe care niciodată nu o scotea de la piept.
L-am întrebat cum a fost la război, câţi duşmani a omorât, ce fapte eroice a săvârşit. A zâmbit ironic, răspunsul lui a luat prin surprindere imaginaţia mea de copil.
-,, Nu am omorât pe nimeni, trăgeam pur şi simplu în aer, nu am putut să-mi asum un asemenea păcat…” Continuarea m-a zguduit, se prăbuşise întreg mitul copilăriei mele:
-,, Nu sunt un erou. Superiorii ne trimiteau orbeşte la atac, dar ce eu eram prost? Mă ascundeam mai printr-o pădurice, mai printr-un tranşeu. Chiar şi printre superiori circula deja o glumă precum că de trei ori s-a completat divizia , dar Şevcenco tot este!!!”.
Am întrezărit în ochii lui o licărire, nu ştiu ce a însemnat acea licărire sau nu îmi mai amintesc. Tot ce ştiu e că peste cinci zile e ,, 9 mai”, un ,,9 mai” mai trist, nevictorios, fără veteranul ce a trecut prin foamete, prin război, prin deportări şi pe pieptul căruia atârna falnic o stea cu cinci colţuri…
Fratele meu este un mic mistificator, falsifica istoria de dragul literaturii. Nu a existat nici un Ion, ci un Petrea Sevcenco, nu purta niciodata steaua cu 5 colturi, era certaret, imbatranit, intotdeauna pus pe harta, isi alunga de acasa baba si pe ceilalti membri ai familiei, iar cel mai grav- se incapatana sa moara. Am asistat la scene grotesti, cand isi fugarea consoarta cu toporul, ea era mai sprintena. Uneori intra in “zapoi” cate o saptamana, locuia peste o casa mai la deal, avea un referen preferat, pe care il repeta pana la epuizare, haia cat putea – Averea mea! Nu avea nimic, doar saracia ii tinea de urat in fiecare zi. Baba Fingula a murit inaintea lui, s-o fi gandit ca asa e mai bine. Mos Petrea paralizase de-a binelea, ii mai duceau veciinii cate o hrinca de paine sau un pahar cu vin. S-a hotarat si mama sa-i faca o vizita, are un fin talent in a sesiza cam cat mai au de trait muribunzii, considerand ocazia oportuna, l-a intrebat despre razboi. Raspunsul lui Mos Petrea a fost peremptoriu, lipsit de orice echivoc
– Da ce eram prost sa ma bag in fata, mai printr-o rapusoara, mai printr-un razor…
– Superiorul ii zise : De trei ori am completat “atriadu’”, da Sevcenko tot o ramas…
Talex 
Lasă un răspuns