Talex

Să fim solidari! Știu, ar putea părea un îndemn tardiv și oarecum obosit, devalorizat. Dar noi, basarabenii, nu știm ce-i solidaritatea, și nici eu nu prea știu, încerc să mi-o însușesc și s-o transform într-un „meniu” cotidian.  Solidaritatea ar trebui să ni se-nfățișeze ca un gest firesc, ca o respirație molcomă, caldă și profundă.  Acum, când Ucraina s-a „reorientat” geo-politic, jocul ei nu a fost decât un șantaj succesiv la adresa UE și la adresa Rusiei, s-a folosit de ambele pentru a obține avantaje, ar trebui să dăm dovadă de rațiune, echilibru temeinic și discernământ. Nu cred că presiunea a fost exercitată doar de Rusia. Ucraina e sora ei mai mică. În toate.

E suficient să urăști o singură piesă din angrenajul politic autohton și să-ți pierzi luciditatea, să nu mai întrevezi, nici măcar parțial, adevărul. Detest și dezaprob orice act de contrabandă, orice puseu oligarhic, orice ifos demagogic și patriotrad, înfășurat în faldurile celor mai bune intenții.  Însă nu există alternativă, o eventuală întoarcere a comuniștilor la guvernare ar fi fatală încercării R. Moldova de a se democratiza. A fost suficient să-i văd pe Voronin și Munteanu, pe Mușuc (caz psihanalizabil) și Petrenco  ca să-mi dau seama că nu-i vreau sub nici o formă înapoi. Niciodată nu i-am vrut. Poate așa , alintându-mă în aburul unor efervescențe politice. Dincolo de așteptările jusitificate ale societății, Moldova n-a înflorit în ultimii cinci ani, ar fi necinstit să nu observăm performanțele pe care guvernarea noncomunistă le-a înregistrat. Și nu sunt puține. Am să menționez doar una, printr-o întrebare, firește – Cum arăta spațiul mediatic în R. Moldova? O Coree de Nord la poalele Europei. Iată răspunsul.

Sper ca cei din Alianță să-și fi învățat lecția după chelfăneala pe care și-au atribuit-o gratuit în primăvară. Dar poate că greșesc. S-au eliberat atunci energii morbide și astfel cei implicați  și-au făcut reciproc o igienizare salutară. Mai știi?! În clipa în care traseul Republicii Moldova ar deveni ireversibil, din partea mea – să se beștelească-n voie. Dar totuși cu măsură. Urmărind astăzi protestul organizat de PCRM, constat că cel  din 3 noiembrie nu a fost deloc inutil (deși i se pot aduce repoșuri tari). Al comuniștilor a pălit pe lângă cel de acum 20 de zile. Iar într-o societate  profund rurală și patriarhală (oare chiar mai era nevoie să scriu și „patriarhală) protestele celor două tabere capătă consistențe fabuloase (de fabulă) – „Cine a adus mai mulți protestatari?”, „Ai văzut că la democrați a fost piața plină”, etc.

La Vilnius se pune prima cărămidă.  Iar premierul Leancă ar trebui să nu mai spună „brucsel”, ci „brusel”.