Talex

Dacă stau mai mult timp în România, fără a mai merge pe acasă, la Cahul, începe să mi se acrească și de UE și de Schengen și de Nato. E suficient însă să merg acasă și să stau câteva zile. Se schimbă perspectiva. Și parcă îmi doresc  să ajungem și noi în UE. Cu Nato e mai dificil.

Mă încearcă sentimente contradictorii (confuze)  față de evenimentul de astăzi de la Chișinău. Organizat în pripă, cu un puternic iz de partid, vor veni, probabil, toți primarii pldm și pd din țară, dar și oameni care cred sincer în ideea integrării europene.  Mișcările comuniștilor sunt contracarate exact prin aceleași metode. Încolonarea și la protest!  Ar fi totuși o soluție – Să vină cât mai mult lume, pe rând, și să nu stea nimeni mai mult de 10 -15 minute. La urma urmei fiecare ar putea spune apoi – „ei, eu eram doar în treacăt„

Nu înțeleg de ce trebuie să ne prefacem că nu renunțăm la Transnistria, când ea e demult un alt stat, o altă realitate, tenebroasă și malignă. De ce nu ne-am putea despărți amiabil, ca-ntr-un divorț între doi oameni maturi și respectuoși. Hotarul pe Nistru și prietenie eternă. Dar simt că am răspunsul. Scopul Transnistriei (și al Rusiei) nu-i independența, să fim obiectivi. Independența presupune transparență, respectarea normelor internaționale și a tuturor drepturilor ce decug de aici, posibilitatea unor sancțiuni din partea forurilor/organizațiilor din care faci parte, De fapt, a avea independență înseamnă a ceda o bună parte din ea sau a o împărți cu alții. În schimb, nerecunoașterea internațională îți oferă un calup de avantaje, bineînțeles ilegale și criminale. Trafic de arme, de droguri, de ființe umane, economie subterană, spălare de bani.  Plus că așa mai ții și Moldova pe loc. Oare ce vrea Transnistria?

Un personaj din „Despre eroi și morminte” spune ceva de genul – „dacă vin comuniștii, eu mă retrag la moșie” .  Am râs, după care mi s-a făcut rușine.