Am spus-o. A fost anul poeziei. Nu știu să scriu despre poezie. Poezia e mult mai complicat de conceput și cere un efort critic pe măsură. E senzorială, volatilă, aproape lipsită de corporalitate. E o stare. Deschizi pumnul și nu găsești nimic. Dar îți simți pielea fierbinte. Cine vorbește într-o poezie? Să nu mai aud povești cu eul liric. La un curs pe care l-am frecventat acum câțiva ani ni se spunea că e vorba de o a patra persoana. Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul – un titlu cam neobișnuit pentru un volum de poezie. Pe Bogdan – Alexandru Stănescu l-am citit cu poftă în volumul pe care-l semnează alături de Vasile Ernu. Despărțirea lor sfârșește într-o uniune culturală. Ce aș putea spune despre poezia lui Bogdan – Alexandru Stănescu? E livrescă, plină de referințe istorice, (mitologice), unele poeme mi-au adus aminte (ca ritm / respirație) de poezia lui Vasile Gârneț. Mi-au plăcut în mod special – Dar frumusețea ascunsă a lucrurilor?, Confortabil, Armonie în albastru și argintiu, Tataie (2002), Poem amânat (slava bogu).
Bogdan – Alexandru Stănescu, Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, Ed. Cartea Românească, 2012, 65 pag.
Talex 
Lasă un răspuns