Talex

          „Iar din Kostas Venetis va rămâne numai povestea, pentru care eşti răspunzător, fie ea adevărată sau născocită.”
 
Printre titlurile care au dominat anul literar românesc 2011 se regăseşte şi romanul lui Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis. E poate cea mai neobişnuită apariţie, sfidătoare şi inteligentă, ironică şi incitantă; garnisită cu picanterii şi delicii literare, ar putea fi supusă atât unei grile de receptare estetice (mai ales), cât şi uneia istorico-sociale (de ce nu?). Sunt mai multe poveşti cu duble sau triple semnificaţii (intenţii), fapt ce face din Viaţa lui Kostas Venetis un roman la care se poate ajunge relativ uşor, fiecare cititor accesând cel puţin una dintre interpretări, astfel încât lectura să devină valabilă.
Acţiunea romanului se profilează pe fundalul incert al mijlocului de secol XIX, glisând apoi spasmodic spre secolul XX (Kostas mărturiseşte de pe patul de moarte – au trecut de atunci treizeci de ani). Kostas Venetis îşi începe aventura existenţială în satul său din împrejurimile Thessalonicului, conştient fiind că a intrat în viaţă oarecum stângaci, cu o moştenire a răului de care nu se poate debarasa (pe care o va numi repetitiv şi angoasant – strâmbătate) şi care îl va urmări întreaga viaţă. Din acest unghi de vedere Kostas e un personaj tragic, un damnat. După o copilărie traumatizantă în care suportă diverse abuzuri fizice şi morale, uneori cu acceptul propriu, oscilând între plăcerea desfrâului şi manifestări bigote, protagonistul ajunge pe pământ românesc (martor la Războiul de Independenţă), unde va cădea în slujba lui beizadea Mihalache, iar din această clipă Kostas e aşezat sub o autoritate anarhistă (un ochi fioros) de neînduplecat şi astfel lucrurile iau o turnură spectaculoasă (şi gravă), pe care doar lectura romanului o poate devoala.
Revenind la orchestraţia textuală, constatăm că autorul apelează la diverse tehnici narative, specifice atât modernităţii (a se vedea jocul intertextual, cu recitiri şi reinterpretări ale preceptelor religioase), cât şi unor formule clasice, cum ar fi recuzarea discursului, atenţionându-ne chiar din preambulul romanului („Strădania mea a fost să traduc cât mai exact, lăsând necorectate atât erorile de stil cele mai grosolane, cât şi repetiţiile cele mai evidente”), sau crearea unui continuu orizont de aşteptare – despre asta am să-ţi povestesc mai târziu. Ni se sugerează printr-un subterfugiu literar o pseudopaternitate asupra textului şi ideea că orice scriitor e în esenţă un traducător al propriei experienţe culturale. Mărturia lui Kostas, încredinţată Nemţoaicei – mai tânărul său partener de viaţă, conţine şi istoriile unor personaje cu care el, Kostas, şi-a intersectat destinul – istoria părintelui Loukas (care vine cu o altă istorie – cea a pustnicului), istoria Kivei, istoria lui Yussuf, povestea lui Manoil, istoria lui Aleppo Aleppi şi alte câteva cuvântări aparţinând altor personaje, dar reluate de Kostas şi aşezate pe hârtie de Nemţoaică (care nu ezită să strecoare şi propria poveste, în ciuda avertismentelor stăpânului („[…] tu s-o pui pe hârtie întocmai, fără să laşi deoparte nimic sau să adaugiceva de la tine”) sau chiar să scrie un alt final („Cu vremea, povestea lui Kostas Venetis se prefăcea tot mai mult într-o poveste inventată de mine”). Asistăm, aşadar, la un lung proces de mistificare şi ficţionalizare („Unele din lucrurile pe care ţi le povestesc s-au petrecut poate cu adevărat, altele doar în vis şi în închipuire. Fiecare dintre noi are o viaţă visată şi o viaţă trăită, între care nu trebuie însă să facem nici o deosebire, […]”), din care va rezulta o istorie de-a dreptul halucinantă, culminând cu momentul în care muribundul Kostas sare din pat şi îşi continuă singur povestea, scriind. Avem, până la urmă, o carte scrisă de autori colectivi!
Dacă i se poate reproşa ceva autorului, lucru aproape imposibil din cauza refuzului paternităţii textului, aceasta ţine de aplicarea aceleiaşi structuri relaţionale între mai multe personaje, un tipic reluat întocmai – aproape cu toţii sunt invertiţi, narcisişti, cu apucături de supraom dostoievskian („[…] mă socoteam mai presus de toţi ceilalţi oameni”), de fiecare dată existând un dominator şi un dominat, un maestru şi un emul. Similarităţi de compoziţie ce pot fi remarcate cu uşurinţă.
Experienţele de care au parte  personajele l-ar putea oripila pe cititor în timpul lecturii, dar ele rămân acceptabile atâta vreme cât se desfăşoară strict în zona ficţiunii literare. Cartea nu poate fi acuzată de imoralitate întrucât principala ei miză e una estetică, iar criteriile de judecată sunt diferite de cele ale codului penal. Kostas Venetis ar putea fi un pretext narativ pentru un autor îndrăgostit de limba în care scrie, iar adevăratul personaj să fie chiar limba română, neaoşă şi mustoasă, scoasă la suprafaţă prin expresii populare, argotice sau prin vocabule arhaice (başoaldă, malahie, palicar, arzoaie, bulumac, purcoi, sâlhui, cimotie, modru, ostreţ, brăcinar, ciopor, pataşcă, ştremeleag, năsărâmbă, gubav, angara, cărpănos, gheşeft, hartan, chişiţă, popreală, rădvan, zamparagiu, lotru). Păstrând proporţiile, am putea afirma că romanul Viaţa lui Kostas Venetis este Lolita lui Octavian Soviany.
Spre sfârşitul romanului cadrul istoric e din ce în ce mai bine conturat, se întrevăd iţele intrigilor politice, comploturi şi asasinate ce vor prefigura evoluţia evenimentelor ulterioare. Viaţa lui Kostas Venetis traduce şi o istorie a cruzimii, o inevitabilă prezenţă a răului în lume, o lume în care peste orice destin cade mângâietor şi sarcastic ghilotina. O lectură din perspectivă istorico-socială, aşa cum anunţam la începutul cronicii, poate genera epifanii, recunoaştem în carte o epocă tumultuoasă, reconstruită cu migală şi cu un incontestabil talent narativ.
Atunci când autorul semnalează în partea introductivă a cărţii caracterul arhivistic al operei sale, nu o face din certitudine, ci mai degrabă cu intenţia de a fi contrazis.
____________
Octavian Soviany, Viaţa lui Kostas Venetis, Editura Cartea Românească, 2011, 416 pag.

Articol publicat în revista Contrafort –  Nr. 7-8 (213-214), iulie-august 2012