Și în sfârșit plouă, ascult Bach și simt așa o liniște sufletească, cred că e timpul potrivit să vorbesc despre îngeri. Am tot amânat lectura la cartea lui Andrei Pleșu, o mai frunzăream periodic, dar ceva inexplicabil, o frică venită de nicăieri, m-a tot împiedicat să o citesc. De fapt, bănuiesc despre ce anume e vorba, frica de a constata că nu faci față lecturii, nenumăratele trimiteri în josul paginii mă duceau cu gândul la un mic tratat enciclopedic. Riști enom scriind despre cartea lui Andrei Pleșu, pentru că nu vei reuși în nici un caz să spui mai multe decât autorul, riști să devii prozaic și anost. De aceea mă voi limita doar la câteva note și observații.
Să scrii despre îngeri nu e la îndemâna oricui, e un act care presupune cunoaștere, implicare, vocație și credință. E pentru prima dată când cineva îmi vorbește despre îngeri dintr-o perspectivă rațională, departe de aplombul evlaviei bisericești, logic și argumentat, despre îngeri ca o continuitate firească, aproape obligatorie, a unei ordini universale, despre îngeri ca ființe ale intervalului. Îngerii sunt mesageri, ghizi, intermediari între forța divină și om, sunt modelul nostru ideal, portretul nostru îmbunătățit, zice autorul, sunt așa cum ar trebui noi să fim. Unii cred că îngerii sunt o metaforă sau o drăgălășenie religioasă la care apelăm mai mult la vârsta surplusului de naivități, dar discuția despre îngeri poate oferi un bun prilej de a mai igieniza intelectul, de a combate mediocritatea, de a scăpa de gândirea dihotomică. Cartea autorului reprezintă o incursiune în istoria angelologiei și o completare/îmbogățire a acesteia, Andrei Pleșu îi citește și îi citează pe sfinții părinți, pe monahi și călugări, comentează textele religioase (filocalii), le reinterpretează, astfel încât a fi credincios nu înseamnă a bate mătănii și a pupa moaște, ci a crede într-o ordine imuabilă. Discuția despre îngeri își lărgește aria, câți îngeri are omul pe parcursul vieții?, doar oamenii au îngeri? Sau și popoarele și celelalte vietăți? Cum arată compoziția ierarhiei cerești? Sunt cumva călugării egoiști pentru că vor să obțină din timpul vieții statutul la care ceilalți oameni pretind abia după moarte?
A vorbi despre îngeri, să reflectezi la rolul existenței lor, înseamnă să pui în discuție teme universale, să reiei mai toată experiența civilizației umane, să pui esențialul în fața banalităților cotidiene. Cum îți poți iubi dușmanul? Nu așa zice preceptul biblic?! Să-ți aduci de fiecare dată aminte că dușmanul tău are și el un înger, și că acel înger îl iubește necondiționat. E mai ușor să-ți iubești dușmanul știind că un înger îl iubește.
Ei, atunci când Andrei Pleșu pune în discuție istoria receptării luptei lui Iacob cu îngerul, mi s-a confirmat o presupoziție, am ținut minte toate interpretările simbolice, canonice, dar am uitat-o pe ultima, pe cea mai importantă, la scurt timp după lectură. O dovadă ca funcționăm schematic și programatic.
Îngerii, când sunt în fața tronului divin, cântă Bach, când rămân între ei, cântă Mozart…
Andrei Pleșu, Despre îngeri, Editura Humanitas, 2003, nr pag. 288
Talex 