Talex

          Uneori constați că nu stăpânești prea bine limba pe care o vorbești și în care mai scrii câteodată. Faci greșeli din necunoaștere , pentru că vrei sa pari prețios, generate de  false analogii (fie vorba între noi, credeam la un moment dat că flatulență e un substantiv format de la verbul – “a flata”, când i-am verificat sensul, pe de-o parte intram în pământ de rușine, pe de alta eram fericit că nu-l folosisem în nici un context). Lectura unui “îndreptar” lingvistic îți igienizează atât limba vorbită, cât mai ales scrisul. “Capcanele“ limbii române, lucrarea Acad. Alexandru Graur, e salutară în această direcție și-i privește pe toți cei care se raportează la limbă ca la un lucru esențial. Ediția apărută la Humanitas în 2012 are inserate exemple recente din DOOM2, din Dex și din alte lexicoane care arată încă o dată că uzul impune norma. De fapt aceasta mi s-a părut și ideea centrală a lucrării, dar să nu o înțelegem ca pe un îndemn la greșeală. Cartea e scrisă acum mulți ani, a apărut în 1976, dar își păstrează prospețimea ideilor (limba a evoluat, dar mecanismul greșelilor e aproape identic, se înfăptuiesc prin aceleași filtre, deși rolul filtrului ar trebui să fie unul “curativ“) și conține o latură vizionară. Inserțiile de care vorbeam mai sus vin să confirme ideea unei limbi în permanentă adaptare la noile realități. Procentual, mai puțin de jumătate din “greșelile” sesizate (aha, și cuvântul „a sesiza” a fost preluat greșit din franceză, ar fi trebuit să zicem și să scriem –  „a sezisa”, pentru că în franceză –s- ul intervocalic se citește –z-) de Alexandru Graur mai pot fi catalogate astăzi drept greșeli, celelalte se bucură de carapacea protectoare a unor instrumente normative.

       „Capcanele” limbii române e împărțită în capitole ce indică filiera prin care se produce greșeala – Greșeală și corectitudine, Greșeli provocate de cunoașterea superficială a unei limbi străine, Greșeli făcute de oameni culți, Greșeli împrumutate, Greșeli făcute de specialiști, Greșeli de accentuare, Schimbări de sunete, Neologisme stâlcite, Etimologii populare, Cuvinte înțelese greșit din context, Cuvinte confundate cu altele, Termeni pretențioși, Cuvinte compuse, Formații cu prefixe, Formații cu sufixe, Morfologie, Între vocabular și sintaxă, Economie și risipă, Redundanță, Pleonasme, Prepoziții, Ordinea cuvintelor.

     Vom relua aici doar greșelile flagrante și cel mai des întâlnite – În greșeală și corectitudine ni se spune că “lucrativ” nu înseamnă “unde se lucrează”, ci care „aduce mari câștiguri bănești”, în Etimologii populare  – “nupțial” înseamnă “privitor la nuntă”, nu are nici o legătură cu “noaptea”,  apoi să nu se confunde “fastidios” cu “fastuos”, chiar dacă au aceeași rădăcină, primul termen însemnând “plicticos”, “anost”. În același capitol mai găsim câteva “invenții populare” cum ar fi “găselniță”,  “inextricabil”, ”prodigios”. Acestor cuvinte le sunt atribuite alte sensuri decât cele pe care le au în mod firesc (prin tot felul de extensii sonore), cel dintâi, pe lângă sensul de fluture mic, a mai dobândit unul – “soluție de efect”, sens care s-a încetățenit și e recunoscut ca atare în dicționare, cel de-al doilea  are următorul sens – “încurcat, complicat, de neînțeles” – și nu de “care nu poate fi stricat”, “prodigios” înseamnă “ieșit din comun”, “uimitor”, dar nu “productiv”, cum e deseori folosit.

       Mai pot fi aduse numeroase exemple, dar ne vom limita doar la cele mai spectaculoase – “vindicativ” nu înseamnă “care vindecă”, ci “răzbunător “, gelos nu e sinonim cu “invidios (aici simțeam greșeala, dar apelam și eu la ăst termen pentru că e mai moale decât “invidios”, or, cum să spui despre tine însuți că ești invidios, e cam greu, cu toate că am fost locuit de toate simțămintele, cât încape, uneori mă și îngrozesc), “locație” nu e totuna cu “loc”, “a decima” – “a omorî pe fiecare al zecelea”, deci nu în totalitate. În capitolul Cuvinte compuse ne sunt prezentate alte câteva exemple, unul dintre ele chiar amuzant – femininul de la “tenismen, tenisman”  a dat în română “tenismană, tenismenă”, dacă s-ar traduce exact,  ar ieși “bărbată de tenis”. Și în final nu ne puteam lipsi de câteva construcții pleonastice – “panaceu universal” și o “gamă variată de sortimente” – pe care nu le mai comentez, ci  le las la îndemâna cui o vrea.

(Acad. Alexandru Graur, Capcanele limbii Române, Editura Humanitas, 2012, 138 pag.)

P.S. Un fapt divers, Dumitru Graur, gazetar și comentator sportiv, e fiul lui Alexandru Graur.