Dacă aş spune că Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter m-a încântat sau mi-a deschis nu ştiu ce noi perspective asupra literaturii scrise în condiţii mai speciale, aş fi ipocrit. Mi s-a părut mai degrabă un eseu în care Zacharias se află în prim-plan (e şi firesc, ţinând cont de titlu), iar celelalte personaje (e chiar ciudat să le zic secundare) sunt până la urmă tot un fel de Zacharias, însă în alte ipostaze, cu alte nuanţe. Şi totuşi, personajul nu-mi dă pace, de o urâţenie neverosimilă, pare de-a dreptul picat din cer, un pidosnic în toată legea. E concomitent un paria, un filosof, un semiotician, un semidoct, hoţ şi cerşetor (învârte o panoplie de teorii legate de relaţia hoţ-cerşetor şi invers), emană un misticism delirant (aşa scrie în carte) şi răstoarnă, scrijelește percepţiile colective. O altfel de existenţă, dar tot o existenţă, deloc reprobabilă.Textele cuprinse în Addenda sunt bucăţi scrise mai târziu în 73, 94 şi 98 şi se constituie într-un metacomentariu al textului propriu-zis, apărut în 69, și al eliberării acestuia de cenzură, pentru că ea, cenzura, s-a manifestat oricum , chiar dacă romanului nu i-a fost împiedicată apariția.
*** Au mai trecut vreo două zile și, între timp, „efectele” acestei lecturi s-au reașezat, s-au reconturat, însă în defavoarea mea. Acum o să mă contrazic, voi spune exact contrariul la ceea ce am scris mai sus, Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter mi-a arătat că se poate scrie și o altfel de literatură atunci când securea cenzurii îți stă deasupra capului. E o carte care a intrat în atenția cenzorilor după ce a fost difuzată și abia în urma receptării, se pare că latura ei (evident, zicem noi azi) subversivă nu a fost sesizată inițial sau poate a fost neglijată (apariția cărții a avut loc într-un context favorabil). Un subiect aparent banal, dar tocmai straiele anoste în care își înfofolește personajele, situațiile, i-au conferit textului un aer inofensiv.
Timpul care curge din momentul apariției unei cărți este unul al supraviețuirii, cartea poate rămâne necitită și prăfuită pe o putreganie de raft, cu vaga speranță că cineva, vreodată, o va descoperi (au fost și cazuri din astea, dar oricum sunt excepții) sau își poate construi cu migală o mitologie proprie, coborâtă din lecturi, receptări , reprezentări. Relația biograf-personaj nu poate fi trecută cu vederea, în prima parte a cărții personajul e bine ținut în sfori, mai târziu însă se răzvrătește, e nemulțumit de modul cum a fost înfățișat. Nu m-ai redat pe mine, ci pe tine, i-o aruncă biografului. Mi s-a părut o carte despre evadare, despre căutarea unui model ontic dincolo de balastul înțelegerii cotidiene, în căutarea perplexității, a acelei stări incerte, extatice și salvatoare în cele din urmă. Cartea mai are un atu, îmi sugerează că aproape niciodată lucrurile nu sunt ceea ce par și că de cele mai multe ori sunt exact opusul lor.
Am impresia că Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter își depășește cititorii, nu e o carte egală cu cititorul în timpul lecturii. Unele cărți te fac să te simți prost, la propriu, da-i bine să-ți mai dea peste nas cineva din când în când. Igienic, adicătelea.
(Matei Călinescu, Viaţa şi opiniile lui Zacharias Lichter , Ed. Polirom, 2004, 216 pag.)
Talex 