Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 9 aprilie 2012

          Mario Vargas Llosa e extrem de iubit (şi cred- citit) în România, ţară pe care a vizitat-o de două ori. În orice anticariat vom găsi Războiul …sau Conversaţie…, sunt de fapt cele două titluri care îl reprezintă cel mai bine. Ultima vizită în România  şi conferinţele susţinute cu această ocazie, avându-l ca amfitrion pe Gabriel Liiceanu, s-au materializat într-o nouă carte, al cărei personaj central e concepţia despre lume împărtăşită de Varguitas.

        Cum se strecoară răul în lume? O întrebare la care participanţii la dialog încearcă să dea un răspuns. Utopia în artă – necesară, umană, salvatoare! Utopia politicului – ucigătoare, devastatoare, monstruoasă!

       Care ar fi reţeta scriitoricească a unui asemenea destin? (Să scrii atât de mult şi atât de bine).

      Cât de atrăgătoare/tentantă  se arată cariera politică pentru un scriitor ? (e cunoscut faptul  că Llosa a candidat la alegerile prezidenţiale din ţara natală)

         Mario Vargas Llosa m-a cucerit, sper iremediabil, pentru că am mai avut astfel de efuziuni şi cu Saramago, dar s-au pierdut treptat. Războiul Sfârşitului lumii e fascinant, porneşte de la un caz real petrecut în Brazilia, odată cu abolirea monarhiei şi instaurarea noii ordini republicane se impunea o serie de reforme şi o reconfirmare a controlului statului asupra tuturor teritoriilor care intrau în componenţa sa. Numai că în nord-estul Braziliei, în cea mai îndepărtată şi inaccesibilă zonă, un grup religios, sebastianiştii şi adepţii lor, se opun, dar nu pentru că doreau reinstaurarea monarhiei, cum afirma autoritatea centrală, ci pentru că aveau convingerea că Republica înfăţişează răul, necuratul.

      De la acest caz  porneşte autorul, şi de la cartea lui Euclides da Cuhna – „Os Sertoes” , scriind o altă carte care îmi e foarte dragă.

      P.S. Ce ne facem dacă există o rădăcină psihologică a comunismului? Citind Lituma în Anzi, Gabriel Liiceanu rămâne cu senzaţia că – oamenii sunt mai înclinaţi să invidieze decât să admire. Cu alte cuvinte, resentimentele, frustrările sunt mai persistente decât capacitatea de a te bucura de reuşita altuia şi de a încerca, imitând-o, să te ridici mai sus decât eşti. Comunismul este, în fond, o societate a nivelării către jos, o societate a cărei fericire vine din tragerea în jos a tot ce este sus sau a suprimării sus-ului. pag.69

      Mario Vargas Llosa declară că împărtăşeşte valorile politice liberale, de dreapta, după ce în tinereţe a cochetat cu stânga. E foarte interesant de urmărit cum era comentat Războiul sfârşitului lumii  în era comunistă. Istoria dată îmi aduce aminte de cazul Mihai Şora, al cărui destin se intersectează oarecum cu al personajului Matei Brunul, înscris în Franţa în partidul comunist, face o vizită culturală în România, însoţind un grup de studenţi francezi, de unde nu i se va mai permite să plece. Şi Mihai Şora s-a lămurit pe dată cum stă treaba cu paradisul comunist.

(Mario Vargas Llosa  în dialog cu Gabriel Liiceanu, Chipuri ale răului în lumea de astăzi, 104 p., ed. Humanitas, 2010)

Read Full Post »