Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 29 martie 2012

De ce iubim femeile

        De ce iubim femeile? Printre multitudinea de răspunsuri, cel mai tranşant dat de Mircea Cărtărescu pare a fi – Pentru că din ele-am ieşit şi-n ele ne-ntoarcem, şi mintea noastră se roteşte ca o planetă greoaie, mereu şi mereu, numai în jurul lor. De ce iubim femeile e un volum de proză scurtă, povestioarele au apărut în marea lor majoritate în revista Elle, de aici rezultă că publicul ţintit de autor e unul feminin, scriitorul chiar apelează la sintagma – dragă cititoare! Uite cum se naşte o carte discriminatorie! Glumesc.

        În Zen, pagini de jurnal ale anilor 2004-2010, Mircea Cărtărescu îşi manifestă dezamăgirea că foarte puţină lume îi va citi Orbitor-ul, cei mai mulţi se vor limita la bestseller-ul De ce iubim femeile şi la alte câteva cărţulii. Autorul se detaşează cumva de această carte, considerând-o nedemnă sau prea puţin importantă pentru opera sa. De ce iubim femeile reprezintă însă o invitaţie la lectură, am convingerea că mulţi cititori vor ajunge la Orbitor prin această proză, scrisă bine, cursiv, sincer şi elegant. Chiar dacă e atribuită genului minor, cartea devoalează o modalitate de a-ţi asuma tinereţea, scriitoriceşte. Nu întâmplător Mircea Cărtărescu a inclus De ce iubim femeile în Mica Trilogie, alături de Frumoasele străine şi Enciclopedia zmeilor. Mica trilogie vs. Marea trilogie – o hartă sinoptică a literaturii lui Mircea Cărtărescu.

Şi ar mai exista un răspuns la sibilinica întrebare – pentru că ne place literatura!

 (Mircea Cărtărescu, De ce iubim femeile, Ed. Humanitas, 2008, 171 pag)

Read Full Post »