Da, am rămas perplex! Centrifuga, cartea lui T.O. Bobe, ar putea fi cu greu atribuită unui gen literar . Am fi mai aproape de adevăr dacă am numi-o – un lung poem în proză, compus din două părţi Spirala şi Bucla. Spirala posedă o viziune cinematografică, ca în filmele moderne ochiul se strecoară în toate ungherele şi răscoleşte prin toate cotloanele trupului. Cotidianul, detaliul, amănuntul conţin semnificaţii majore ale unei existenţe strâmtorate de geometria pereţilor. E ca şi cum ai scăpa din mâini o vază şi ea s-ar face ţăndări şi apoi ai culege de pe jos un ciob, atât cât să-l poţi ţine între degete şi privindu-l la lumina zilei să regăseşti la o scală milimetrică imaginea florilor care au locuit vaza şi imaginea camerei, să-i regăseşti memoria intrauterină, întreagă şi nealterată.
Iar Bucla e a lui Nea Gică, cel mai mare frizer din lume, ce versuri frumoase se pot scrie despre un frizer care tunde un singur fir de păr, unul singur nu pentru că atât ar vrea el să tundă, ci pentru că fotbalistul sau tenorul chiar are un singur fir de păr. T.O. Bobe reciclează clişee, versuri (când a bate vântul prin părul tău, parc- aşa era, o continuu eu, să-ţi aduci aminte de numele meu, eram prin clasele a III- a, a IV-a şi răspundeam la anchete de genul ăsta), formule poetice consacrate, iar ceea ce rezultă de aici e în acelaşi timp şi parodie şi pastişă şi ironie.
Centrifuga poartă pe umeri şi o poveste muzicală, comunică prin intermediul intertextului cu piese de dragoste româneşti, cu o experienţă culturală acumulată de decenii bune. Aţi privit vreodată o centrifugă? Aţi privit vreodată într-o centrifugă? Fie ea măcar şi apicolă. Viaţa ca spirală. Şarpele Uroboros. Punct.
(T.O. Bobe, Centrifuga, Ed. Polirom, 2005, 120 pag.)
Talex 