Talex

Michel Houellebecq a fost recompensat cu Premiul Goncourt (2010) pentru ultimul său roman – Harta şi teritoriul.  A mai scris Particule elementare, Platforma, Posibilitatea unei insule. Titlurile par uşor neliterare, cumva prea ştiinţifice. Nici Extinderea domeniului luptei nu sună prea literaturizant.  Poate, doar Posibilitatea unei insule anunţă o predispoziţie pentru utopic, insula – ca topos, rămâne un spaţiu prolific în literatură – insulele zburătoare din Călătoriile lui Gulliver.

Despre Platforma s-a spus că ar fi cel mai slab roman al lui Houellebecq, i s-a reproşat faptul că anumite pasaje se aseamănă izbitor cu informaţia pusă la dispoziţie de Wikipedia. Mai direct, a fost acuzat de plagiat. Alte voci au considerat că literatura pe care o scrie conţine numeroase secvenţe kitsch.  La prima vedere Platforma tratează problema turismului sexual, faţa nevăzută a turismului exotic. E relevant însă ceea ce îl  generează. Posibilitatea financiară nu e un argument convingător, există motivaţii psihologice ascunse, mai greu penetrabile. Protagoniştii, occidentali cu toţii, ajung la un prag emoţional, dificil,  acolo unde conflictualitatea interioară îi împinge spre diluarea în tarele sexului. Romanul posedă o dimensiune socială comparativistă, imaginea Occidentului e fadă, asemenea unui individ ajuns la decrepitudine, plictisit, aproape neputincios, pentru care actul sexual devine  obligaţie reglementată  şi lipsit de o bucurie autentică. Turismul (sexual) se transformă într-o descoperire de sens.

Lui Houellebecq îi reuşeşte o imagine dură, necenzurată a societăţii occidentale, îmbătrânite, demult trăindu-şi tinereţea roditoare. O imagine şubredă, Occidentul autorului nu are nimic atrăgător, e rizibil şi trist. Platforma e mai mult decât literatură, e şi sociologie, şi psihologie, şi economie, şi istoriografie. E un roman fără patrie, dezrădăcinat, universal, un alt fel de literatură, crescută din textura unei realităţi angoasante. E un roman al singurătăţii asumate, al unei tristeţi bizare, al condamnării stereotipurilor şi al unei cangrene invizibile. Iar scrisul e din nou un remediu contra tuturor celor enumerate mai sus, după moartea lui Valérie cineva va scrie această carte.

Michel Houellebecq, Platforma, Ed. Polirom, 2003, 328 pag.