Până la urmă autorul se decide asupra titlului – Tinereţile lui Daniel Abagiu – un titlu sugestiv, după cum se poate bine observa. Renunţă la cel ales iniţial – Deloc Literatură – pretenţios, preţios chiar şi uşor sfidător, total neatrăgător (adică necomercial). Cartea e dificil de integrat într-o zonă a literaturii bine determinată, e o amestecătură surprinzătoare, un colaj de texte ce se întrepătrund reciproc. Să-i spunem totuşi roman, un roman al formării şi maturizării intelectuale. Daniel e un personaj mulţumit de lumea în care trăia, nu o cunoştea pe cea de dinainte, aşa că i se părea absolut normală (mai târziu avea să-şi modifice optica). Aceste tinere personaje îşi inventează o formă de disidenţă, Barul nostru, pe care o trăiesc bravând, îmbrăcând identităţi mai îndrăzneţe decât pot ei duce. Barul e spaţiul interconexiunilor adolescentine, un loc unde ţigara are un statut privilegiat, acolo e desfăşurat întreg arsenalul de ţigări- nume şi titulaturi diferite, gusturi şi senzaţii sofisticate, care mai de care, altele coborând până la pragul insuportabilităţii, (miros de mortăciune). Daniel speculează moartea bunicului, afişează o mină de mucenic (îmi permit o digresiune – la cursurile de ILR, puţina rusă pe care o ştiu mi-a fost de mare folos, muciti – a chinui), predestinare, n-ai ce-i face.
Scriitura lui Cezar-Paul Bădescu e autoflagelantă, ironică şi şfichiuitoare, sinceritatea excede parametrii simplei sugestii, totul e explicit. Maturizarea sexuală e povestită fără mari înconjururi, ridicolul şi penibilul situaţiilor (prima femeie din viaţa lui Daniel) sucombă totuşi în faţa umorului. Un personaj stângaci, plin de rateuri, (încasează înfrângeri într-o veselie), dar care rezistă, reuşeşte să amuze şi să convingă – Cât despre mine, dipreţul pentru „poftele trupeşti” – dispreţ pe care-l resimţeam cu toată fiinţa şi-n care credeam cu străşnicie – era fabricat doar pentru latura mea spirituală, adică pentru scris. În realitate, mă masturbam într-o fericire. P.42
Nostalgiile comuniste aruncă o privire critică asupra epocii ceauşiste, Iubirile şcolare anunţă tentativele infantil-amoroase ale lui Daniel. Cezar-Paul Bădescu îşi comentează textul, îl decongestionează, textul devine obiect de studiu al propriului text. Nu toate amintirile sunt reale, unele sunt contrafăcute (apare ficţiunea), chestie pe care o spune cu o francheţe cristalină, e exact ca la Stasiuk, polonezul îşi descrie periplul est-european şi la un moment dat nu mai are certitudinea că a vazut şi vizitat anumite locuri. E posibil şi nu! Fabulează şi fantasmează, deschide un ochi asupra raportului autor/narator. Orice aţi spune, Nică e Creangă!
Cezar-Paul Bădescu obţine o literatură minimalistă, tăioasă, sonoră, înfiptă în obtuza realitate comunistă. Ultimul test – O călărire în zori, e o demonstraţie expansivă de cum se face literatură, sprintul final, anexa in(utilă). Fragmentarea, incoerenţa, uneori redundanţa ajung să definească trăsăturile literaturii…
(Cezar-Paul Bădescu, Tinereţile lui Daniel Abagiu, Ed. Polirom, 2004, 208 p.)
Talex 