O nouă întoarcere
Una continuă
În ambele sensuri, zigzagată
Ştirbită de ţinte precise
Omul e memorie
Declară Saramago
Am ce am cu memoria
De cate ori nu mi-am început solilocul cu
Îmi aduc aminte
Mă gandesc la o întoarcere definitivă
Ce dacă mi-aş lipsi ochii
De lumini, zgomote şi varcolaci
Cum o fi să trăieşti singur
Uitat într-un sat al nimănui
Şi să aştepţi
Dar ce?
Acolo nu vor veni
Tătarii şi nici Godot
Iar Castalia pare imosibilă
Dintr-o substanţă ramolită
Să ai parte de-un mesager
Care din cand în cand
La rugămintea ta
Să îţi aducă cărţi
Să le citeşti
Şi să le dai înapoi
Şi să-ţi pară rău
Că nu le poţi opri
În biblioteca ta.
Talex 
Lasă un răspuns