Pentru prima oară în viaţa ei moartea află ce înseamnă să ai un cîine în poală…
Dragă Jose Saramago, moartea v-a trimis plicul violet, acelaşi, semnat cu minusculă, pentru că ea, moartea, e modestă şi nepretenţioasă. Îşi îndeplineşte, virtuoasă, îndatoririle şi obligaţiile, cu o minuţie dumnezeiască…Cu două zile înainte de ştirea ce avea să facă ocolul globului cititorilor, v-am citit Intermitenţele… şi mă gândeam că sunteţi un domn longeviv, 88 de ani nu e la îndemâna oricui. Moartea e un fenomen simplu în natura, oamenii l-au facut înspăimântător – o fi spus-o Camil Petrescu? Atunci când moare un simplu om (se petrece, cum spune bunica), un individ anonim, asistăm la o confirmare a legităţii supreme, pe când Dv – Jose Saramago, cel ce schimbă proiecţia asupra imaginii morţii, din hâda, sluţita şi arhiconuscuta moarte-schelet, în femeia frumoasă învăluit-ă într-o aură sibilinică. Proust o vedea grasă şi îmbrăcată în negru, departe de orice urmă de thanatos estetizant. Acum vre-o cinci ani v-am citit Istoria asediului Lisabonei, cu acel insolit şi neaşteptat NU, strecurat hoţeşte în rescrierea istoriei, în acelaşi timp o istorie a asaltului amoros. Au urmat abia acum Fărâmele – o carte luminoasă, Domnule Hrean din Azinhaga, Intermitenţele m-au cucerit şi m-au convins că sunteţi un mare scriitor. Nu sunteţi doar un mare scriitor, ci un mare scriitor inteligent (nu vreau să pară un paradox). Lecturez Toate numele şi vă asigur, deşi nu ştiu în ce măsură se poate semna o asigurare între două lumi, dacă cineva garantează valabilitatea celor spuse – dincolo, că vor trece prin ochii mei Pluta de piatră, Evanghelia dupa Isus Hristos, Eseul despre orbire, Cel despre lucidiate, Anul morţii lui Ricardo R. E singura promisiune pe care îndrăznesc să o fac!
Pentru prima oară în viaţa mea aflu ce înseamnă să citeşti un autor, carte după carte…
Talex 