Întoarcere (de) acasă
Într-o primăvară târzie şi-nceată
Am discutat, ca de obicei,
cu mama
Despre cărţi, literatură, morţi
şi alte prostii
Măcar acum suntem liberi
E concluzia mamei
Seara m-am dus la şcoală
E la câţiva metri de casă
Aşa se explica
de ce am ajuns să le confund
Casa şi şcoala
sau invers
Copilăria m-a abandonat, acolo
pe terenul din spatele şcolii
Plopii, arţarii, salcâmii erau aceiaşi
Ba chiar mă priveau sfidător
Cu verdele lor (aş spune crud, dar l-aţi auzit de-atâtea ori)
Nu am nevoie de madlene
ca să hălăduiesc prin vintrele memoriei
O primăvară mi-e de-ajuns!
M-am aşezat şi îmi imaginam
că ascult…
Bach, Mozart, Mascagni, poate şi Satie
Erau acolo în frunzişul regenerat
Mi-e milă de mine, uneori
Un dirijor părăsit de-o orchestră invizibilă
Ştiu, trădarea e firească
O să-mi spuneţi.
Orchestra era inexistentă
Acum afară era seară şi era rece
Iar eu eram singur, nevăzut de nimeni
Priveam la copiii ce fugăreau un balon
Afară era amiază şi era cald
Unul din ei parcă îmi semăna
Dar nu, nu eram eu…
Erau fericiţi
Le-o puteam citi…
Fiecare avea un alt nume
Nu aveau nici o grijă
Şi cu toţii aveau un vis
Să crească cât mai repede
Şi să ajungă mari
Ce proşti eram…
Să treacă această primăvară
Şi să uit că sunt muritor
Cine a spus că nemuritorii
Sunt nefericiţi?
Talex 