CTP e un personaj. Caustic, inteligent, malițios uneori, tăios, penetrant, dar cel mai important – cinefil. I-am citit două cărți – Cuvinte rare și Libertatea urii. Bune ambele. CTP „te prinde”. Duritatea expresiei e înmuiată de nostalgie și sensibilitate. În una din cele două căți CTP reia fraza lui Stanislaw Lem – „Suntem așternuturi nupțiale pentru marile nunți ale pulberii”. Nu am uitat-o. M-a înduioșat și mă gândeam la modul cel mai serios că ar fi un „excelent epitaf”. A urmat a treia. Filmartul e o declarație de dragoste la adresa filmului bun, onest. Al cinemaului. Dacă vreți să-l jigniți pe CTP, știu că meseria de gazetar te expune la riscuri, spuneți-i că nu iubește filmul. Va suferi. CTP îl iubește pe Lars von Trier, îl adoră pe Tarkovski. Dar mai bine să aruncăm o privire.
Filme românești. „Când se lasă seara sau Metabolism”, „Love Building”, „Colivia”, „Megatron”, „Morgen”, „Aurora”, „După dealuri”, „Medalia de onoare”, „Poziția copilului”, „Pescuit sportiv”, „Toată lumea din familia noastră”, „Despre oameni și melci”, „Poker”, „O lună în Thailanda”, „Păcat (1924) ”, „Love boy”, „Eu când vreau să fluier, fluier”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu”, „Marți, după Crăciun”, „Portretul luptătorului la tinerețe”, „A fost sau n-a fost? ”, „Polițist, adjectiv”, „Kapitalism, rețeta noastră secretă”.
Filme străine. „Lincoln”, „Django Unchaind”, „Atlasul norilor”, „Artistul”, „Hugo”, „Midnight in Paris”, „Cinema Paradiso”, „Panglica Albă”, „Siberiada”, „King’s Speech”, „Matrix”, „Dogville”, „Shutter Island”, „Once upon a time in America”, „Inglourious Basterds”, „Antichristul”, „The Hurt Locher”, „Avatar”.
Comentarii pertinente, analize pe imagini. Fără parti-pris-uri. Cristian Tudor Popescu vorbește despre aceste filme și o face cu măiestrie, atât din perspectiva „criticului”, cât mai ales din cea a cinefilului, deși nu sunt întotdeauna de acord. Un exemplu – zice despre Brad Pitt că face un rol memorabil în filmul lui Tarantino, mie mi s-a părut că e un rol ratat. Într-un anume fel Filmartul a însemnat o relectură, aproape toate articolele au apărut inițial în Gândul. Le-am citit mai întâi acolo. Ar fi mai multe de spus. Îi sunt însă recunoscător pentru „Siberiada” lui Andrei Koncealovski, poate cel mai bun film pe care l-am privit vreodată.
Cristian Tudor Popescu, Filmar, Ed. Polirom, 2013, 248 pag.
.
Talex 
Lasă un răspuns