Talex

Aș vrea să mai scriu câte ceva despre cărțile pe care le citesc. Însă îmi displace, mă întristează chiar. Așa că nu-mi rămâne decât varianta unor notații frugale, impresii sumare și subiective. Două titluri de Martin Page. Ceva mai demult. Amuzante și accesibile. „Despre ploaie” și „M-am hotărât  să devin prost”. Titlurile sunt sugestive.

Lucian Boia e un personaj erudit și cu mult bun-simț. Calități rare. Însă ultimele sale două cărți – „De ce este România altfel?” și   „Sfârșitul Occidentului? Spre lumea de mâine”,  mi-au lăsat un gust amar și o senzație de „déjà vu”.  Același calapod deconstructivist, aceleași raționamente înghițind zeci de stereotipii. Partea bună constă în faptul că autorul nu are pretenția că deține adevărul. S-ar putea să fie așa, sau nițel altfel.

„Născut în ’58”. Dacă vreți poezie bună, acolo o găsiți. Din Ioan Es. Pop și Vasile Gârneț am citit și mai-nainte. Să nu ratați poemul „Despre fericire”.

Liliana Corobca și „Kinderland”, am și cealaltă carte a autoarei, apărută la Polirom, dacă nu mă înșel. Cineva s-a hotărât să scrie despre copiii rămași singuri acasă și o face ireproșabil și cu multă naturalețe, fără pretenția celui care pretinde că inventează o lume și nici riscând să alunece în vulgaritate și trivial (literatura „basa”). Și cu mult umor, terapeutic.

Am o problemă cu Faulkner. A e înnebunită după scriitor, eu nu. Îmi este și puțin rușine. Să spui că nu-ți place Faulkner e totuna cu a recunoaște că ești prost. Însă mie nu-mi place. Îl prefer pe Proust. Citit vreo 80 de pagini și văd că merge. Atâta sensibilitate rar unde am mai întâlnit. Și parcă am avut o revelație. Proust ar fi  nemuritor. Să-ți fixezi existența într-o carte, de-o asemenea manieră, gesturi, amintiri, experiențe, priviri e ceva ieșit din comun. Chiar nu-mi pasă că Proust era homosexual. Era genial, în schimb.  Cel mai citat și cel mai necitit scriitor, era scris undeva. Aș fi tentat să spun că Proust seamănă cu Blecher, dacă n-ar fi exact invers.

Azi a murit Alexandru Mușina. După Gheorge Crăciun. Literele brașovene sărăcesc.  Fratele meu l-a cunoscut pe Alexandru Mușina, scriitorul deborda de inteligență. Un om de cultură.

Nu mai apar revistele Contrafort, Semn, Limba română, Clipa. Și e trist. Marga s-a cărat tot cu calorifer. E un paradox aici, revistele au rezistat 8 ani, în timpul comuniștilor, și au „căzut” acum, când Basarabia începe să-nvețe ce-i democrația.

Cam atât.