Talex

          Vara aceasta a fost una toropitoare, istovitoare, de parcă aş fi fost aruncat într-o baltă mâloasă, cu mâl fierbinte, încins. E ultima zi, aşa ar trebui să fie, de mâine să revenim la firesc. Am citit câteva cărţi, dar mult mai puţine decât mi-am imaginat iniţial, nici nu am mai apucat să scriu pe blog despre ele – Ochiul căprui al dragostei noastre, Breviar pentru păstrarea clipelor, Paradisul de după colţ. Foarte puţine titluri, dezamăgitor. Am citit din trei poeţi basarabeni, Grigore Chiper, Liliana Armaşu şi Vasile Gârneţ şi mi-am umplut sufletul. Nu ştiu să mă exprim altfel, dar asta am simţit. Când citeşti poezie parcă nu trăieşti degeaba. Nu aş vrea să mă îndepărtez de cărţi, să renunţ la lectură, dar pentru prima dată am înţeles că deciziile pe care le iei, mai ales după ce îţi întemeiezi o familie, nu mai sunt ale tale sută la sută. M- am îndrăgostit de Ada Kaleh, insula dispărută, am aflat de ea din Medgidia… şi apoi din cărticica lui Cărtărescu (în care am descoperit de astă dată un autor împăcat cu sine, uşor resemnat, dar în sens pozitiv, departe de tribulaţiile Zen-ului. Şi o frumoasă piesă muzicală, am ascultat-o de nenumărate ori.

http://www.youtube.com/watch?v=9VVa-GyhJek