Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iulie 2012

r-evolutia

          Spuneam cu  ceva timp în urmă că voi reveni cu câteva impresii de lectură la cartea scrisă de Maria-Paula Erizanu, Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o.

         Nu te-ai aştepta, la prima vedere, ca o adolescentă să se lanseze într-un asemenea demers scriitoricesc. Şi iarăşi, la prima vedere,  cartea te duce cu gândul că miza scrierii e una de popularizare, pentru că ea conţine şi două traduceri în limbile franceză şi engleză ale textului scris în română. Iar dacă textul nu ar avea şi o certă valoare literară, miza popularizării ar fi caducă. Şi totuşi din tot ce s-a scris despre evenimentele din 7 aprilie (romanul Stelei Popa sau mărturiile  unor tineri maltrataţi) cartea Mariei Erizanu rezistă cel mai bine  unei lecturi critice. Se întrevede din paginile cărţii forţa unei tinere adolescente care asistă la o dramă naţională şi  care îşi trăieşte în acelaşi timp propria dramă. Iar dramele se amestecă, se contopesc, se populează reciproc cu incertitudini şi deziluzii. Scriitoarea (îndrăznesc să o numesc aşa) apelează  la mijloace pur literare, cum ar fi alegoria şi încifrarea, sub câteva titulaturi mai mult sau mai puţin haioase se ascund personajele reale ale bâlciului politic basarabean. Nu am înţeles chiar  tot ce sugerează autoarea în legătură cu liceul şi diriguitorii ei (soţie, mai mulţi copii), probabil e vorba despre ceva ce lumea Chişinăului cunoaşte, ceva despre care s-a făcut mult haz. Nu am întâlnit demult un text care să-şi dozeze atât de bine şi de coerent emoţia, un crescendo emoţional – foc!, foc!

         Cartea Mariei-Paula Erizanu te loveşte-n cap cu titlul (excelent gândit, excelent ales) – Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o, vine oare din conştientizarea faptului că destinul oricărei revoluţii nu este altul decât acela de a fi furat? Titlul cărţii îmi vorbeşte de o conştiinţă a maturităţii, de un fel de strigăt (conştient, asumat integral) – ştiu ce se va întâmpla de acum încolo!, dar fiţi atenţi e abia prima mea revoluţie!

(Maria-Paula Erizanu, Aceasta e prima mea revoluţie.Furaţi-mi-o, Editura Cartier, 2010, 140 pag.)

Reclame

Read Full Post »

         Încă un roman de Hermann Hesse, Narziss şi Goldmund (tradus uneori şi Gură de Aur). L-am citit la vreo trei ani de la Jocul cu mărgele de sticlă (şi acest roman a avut iniţial un alt titlu  – Jocul perlelor de sticlă) şi constat că îl anticipează cumva. Jocul cu mărgele de sticlă a apărut mai târziu, în anul 1943 şi e un fel de roman în oglindă, raportat la Narziss şi Goldmund unde focalizarea cade pe un personaj hoinar ale cărui deambulări devin un soi de modus vivendi. Ce rămâne nespus sau doar e sugerat în Narziss şi Goldmund  va fi scos la iveală şi purtat pe cărările Castaliei (şi dincolo de ea) în Jocul cu mărgele de sticlă .

       Putem sesiza câteva similitudini (de fapt, mai multe) între aceste două cărţi- acelaşi topos (cadrul instituţional religios), doi actanţi (total diferiţi, dar completându-se reciproc), prezenţa unor îndrumători (abatele), sfârşitul inevitabil al protagonistului. Cam aşa decurg lucrurile în ambele romane, chiar dacă cel de-al doilea e mult mai complex şi mai dificil, cel puţin în partea sa de început ( a se vedea primele 70 de pagini).

       Dacă aş fi avut vreo 13-14 ani romanul lui Hesse m-ar fi marcat cu certitudine, şi nu o spun cu ironie, însă acum am observat locuri comune, zone clişeizate, cărări bătătorite cum s-ar zice. Situaţiile pe care le trăieşte Goldmund, chiar dacă acceptăm convenţia literară şi particularităţile romanului de aventuri (la primul nivel e un roman de aventuri), sunt puţin verosimile. Dar nu întâmplările contează, ci firele de mătase care le leagă, reflecţiile şi stările personajelor.  E concomitent (şi mai ales)  o scriere despre sensul artei, despre devenire, despre eliberarea prin creaţie, despre propria fidelitate şi sfârşitul implacabil al omului, despre obsesia morţii. Şi despre prietenie, un bărbat îi poate zice altui bărbat – te iubesc, fără ca cititorul să resimtă vreo urmă de jenă, doar admiraţie. Un vagabond poate fi fericit!

Narziss şi Goldmund a apărut în 1930, iată ce spune Goldmund,

–          O întrebare, Narziss: aţi ars şi voi, vreodată, evrei?

 

(Hermann Hesse, Narziss şi Goldmund, BPT, 1968, 321 pag.)

 

 

Read Full Post »