Încă un roman de Hermann Hesse, Narziss şi Goldmund (tradus uneori şi Gură de Aur). L-am citit la vreo trei ani de la Jocul cu mărgele de sticlă (şi acest roman a avut iniţial un alt titlu – Jocul perlelor de sticlă) şi constat că îl anticipează cumva. Jocul cu mărgele de sticlă a apărut mai târziu, în anul 1943 şi e un fel de roman în oglindă, raportat la Narziss şi Goldmund unde focalizarea cade pe un personaj hoinar ale cărui deambulări devin un soi de modus vivendi. Ce rămâne nespus sau doar e sugerat în Narziss şi Goldmund va fi scos la iveală şi purtat pe cărările Castaliei (şi dincolo de ea) în Jocul cu mărgele de sticlă .
Putem sesiza câteva similitudini (de fapt, mai multe) între aceste două cărţi- acelaşi topos (cadrul instituţional religios), doi actanţi (total diferiţi, dar completându-se reciproc), prezenţa unor îndrumători (abatele), sfârşitul inevitabil al protagonistului. Cam aşa decurg lucrurile în ambele romane, chiar dacă cel de-al doilea e mult mai complex şi mai dificil, cel puţin în partea sa de început ( a se vedea primele 70 de pagini).
Dacă aş fi avut vreo 13-14 ani romanul lui Hesse m-ar fi marcat cu certitudine, şi nu o spun cu ironie, însă acum am observat locuri comune, zone clişeizate, cărări bătătorite cum s-ar zice. Situaţiile pe care le trăieşte Goldmund, chiar dacă acceptăm convenţia literară şi particularităţile romanului de aventuri (la primul nivel e un roman de aventuri), sunt puţin verosimile. Dar nu întâmplările contează, ci firele de mătase care le leagă, reflecţiile şi stările personajelor. E concomitent (şi mai ales) o scriere despre sensul artei, despre devenire, despre eliberarea prin creaţie, despre propria fidelitate şi sfârşitul implacabil al omului, despre obsesia morţii. Şi despre prietenie, un bărbat îi poate zice altui bărbat – te iubesc, fără ca cititorul să resimtă vreo urmă de jenă, doar admiraţie. Un vagabond poate fi fericit!
Narziss şi Goldmund a apărut în 1930, iată ce spune Goldmund,
– O întrebare, Narziss: aţi ars şi voi, vreodată, evrei?
(Hermann Hesse, Narziss şi Goldmund, BPT, 1968, 321 pag.)
Lasă un răspuns