Talex

         Dar să-ţi mai povestesc, de fapt, să-ţi amintesc – aici e miza cărţii.

         Câteva impresii de lectură la cartea Magdei Cârneci – FEM.  Aş aprecia în primul rând sinceritatea dezarmantă a autoarei, uneori autoflagelantă. Cartea e scrisă sub forma unor scrisori adresate iubitului în care naratoarea se vrea un fel de Şeherezadă modernă şi netemătoare. Ca şi în romanul Simonei Popescu, Magda Cârneci (e un soi de scriitură în care autorul şi naratorul  coincid, ştiu că nu e prea corect din punct de vedere naratologic, dar cum zicea Cezar Paul-Bădescu – Orice aţi spune, Nică e Creangă!) se leapădă de experienţele  pe care le-a acumulat de-a lungul vieţii ca de nişte exuvii. Autoarea dezvoltă o viziune panteistă, şi nu numai, asupra lumii. Totul e în toate, eu sunt totul, totul se transformă.   FEM-ul e plin de imagini obsesive, de viziuni stranii (cea cu capetele de copil acoperind suprafaţa lacului – cutremurătoare) ce invadează mintea personajului. Clipele esenţiale, revelatorii, de pe tot parcursul vieţii ar încăpea în câteva zile, restul e balast, susţine naratoarea. În acelaşi timp FEM pare un strigăt de asumare a unei autonomii existenţiale, un manifest al feminităţii, sunt recurente trimiterile la o mamă primordială, făr’ de-nceput şi făr’ de sfârşit.

       Din scrisorile adresate iubitului înţelegem că ea, Şeherezada, va fi părăsită definitiv. Poate că tocmai acest fapt explică şi legitimează paginile care se scriu. Am înregistrat de nenumărate ori cuvintele – pulsatil, conştienţă, mental, miriade, alburiu. Parcă de prea multe ori, un pic supărător.

 „A ce mirosea atît de straniu în jur, atît de iute şi de aţîţător, atît de umed şi de cuprinzător? A ce mirosea? A femeie. A femeie vastă, atotcuprinzătoare. p.119”

 P.S. Am aflat şi cum stă treaba cu banda lui Möbius.

( Magda Cârneci, FEM, Ed. Cartea Românească, 2011, 208 pag.)