Talex

          Dacă în Binevoitoarele descrierea universului caucazian, în detalii, provoca cititorului mirări absconse, în Tchétchénie, An III sursa cunoaşterii acestor realităţi e pe deplin deconspirată. Autorul, Jonathan Littell, a petrecut ceva timp în Caucaz, experienţa sa nu se rezumă doar la cele două săptămâni „trăite” în Cecenia în primăvara lui 2008. O lume la a cărei ebuliţie a fost martor, căreia i-a urmărit tumultul, i-a surprins răbufnirile şi vulnerabilităţile.

         Cartea debutează cu un pasaj argumentativ, ar putea fi o prefaţă fără titlu sau un paratext  în care autorul justifică rescrierea acestui text, după ce textul existase anterior într-o formă închegată. Acest demers al rescrierii textului, deci al unei alte interpretări şi nuanţări, a fost dictat de turnura pe care au luat-o evenimentele în Cecenia, atunci când totul părea că intră în normalitate –  „Le meurtre de la collabolatrice de Memorial Natalia Estemirova, le 15 juillet, ainsi que d’autres assassinats qui l’on suivi de près, ont fortement remis en cause cette perspective. J’ai donc entièrement récrit ce texte afin de prendre ces événements en compte, et je l’ai achevé en octobre 2009. Je le publie ainsi, conscient qu’entre-temps de nouveaux événements l’auront  déjà rendu en partie caduc”.

        Cecenia trăieşte mai multe vieţi, pe de o parte  – „La Tchétchénie, c’est comme 1937,1938 – , pe de alta – „ la reconstruction est massive et réelle”.  Ceea ce oferă Cecenia, la modul general, este iluzia normalităţii.  Cartea pune în discuţie câteva tipuri relaţionale, majoritatea avându-l ca element comun pe Ramzan Kadyrov, Ramzan şi  Societate civilă – „ En Tchétchénie on peut détester Ramzan, on peut rester à la maison et se plaindre de lui entre amis, sans trop de risques; mais malheur à ceux qui s’opposent à lui en public, à ceux qui deviennent ses ennemis”, Ramzan şi Diaspora cecenă,  Ramzan (Groznyi) şi Putin (Moscova). Percepţia autorului asupra lui Kadyrov nu e una directă, nu a mai ajuns să-i ia un interviu, dar îi face portretul moral pe baza percepţiei  localnicilor ceceni şi a  oficialilor ruşi. E o percepţie filtrată, prind deducţie. Asasinarea Annei Politkovskaia şi a Nataliei Estemirova, a unor membri ai organizaţiei Memorial ce militau pentru respectarea drepturilor omului în Caucaz sunt doar câteva din probele imorale, odioase ale acestui regim.

        Jonathan Littell coboară treptat în istoria conflictului ruso-cecen, de fapt o istorie a permanenţei conflictului cecen  în forme pasive şi active. Din paginile cărţii transpare imaginea unui Kadyrov obsedat de ştergerea urmelor războiului, se pare că Parisul zilelor noastre păstrează pe pereţii clădirilor mai multe urme din al Doilea Război Mondial decât capitala Groznyi. Littell identifică resorturile puterii lui Kadyrov – Les cinq piliers (un eufemism),  urmează însă enumerarea – susţinerea lui Putin, teroarea, reconstrucţia, cooptarea vechilor rebeli şi islamul.  Kadyrov se înfăţişează lumii drept un mare împăciuitor, îi iartă pe cei ieşiţi din păduri, care sunt apoi obligaţi să i se alăture.

         Autorul se întreabă de ce regimul lui Putin, care a instaurat o verticală a puterii în Rusia, permite existenţa şi proliferarea unei alte verticale a puterii în Cecenia. Prioritatea Rusiei ar fi nedeclanşarea unui conflict care să degenereze, actuala stare de lucruri o mulţumeşte parţial, deşi sunt suficiente semnale care să-i dea bătăi de cap.  Iertarea combatanţilor „partis pour la forêt” se explică  prin  raţionamentul următor – e mai uşor să găseşti un cecen la birou decât în pădure! Sunt voci care lansează ideea că Rusia s-ar putea trezi cu o armată de 20000 de luptători ceceni, bine înarmaţi şi greu de controlat.  Această iertare in corpore, colectivă s-ar putea întoarce împotiva celui care a gândit-o şi programat-o ca pe o soluţie viabilă. Problema se pune astfel – cât de permisivă, maleabilă  va fi Moscova în schimbul unei aparente linişti în Caucaz.

         Din mărturiile apropiaţilor lui Littell aflăm că cecenii se consideră, ei, învingători, au supravieţuit celor trei războaie şi astăzi sunt mai numeroşi decât în 1989, ruşii au plecat din Cecenia, iar republica a dobândit un caracter monoetnic.  Pe lângă crime, răpiri, torturi ce însoţesc viaţa de zi cu zi a Ceceniei, Littell recunoaşte şi câteva merite ale celui care e supranumit „le plus grand constructeur du monde”, Ramzan Kadyrov – ridicarea nivelului de trai, reconstrucţia palpabilă a Ceceniei, în special Groznyi a cărui parte centrală nu se deosebeşte de un oraş occidental (gazon, lampadare, esplanadă), iertarea rebelilor, deşi se constată şi un fenomen invers – tineri ce pleacă în pădure pentru a se ralia combatanţilor, aducerea în ţară din diasporă a unor ceceni, figuri marcante. Regimul lui Kadyrov mimează democraţia, existenţa unui monument dedicat jurnaliştilor morţi pentru libertatea de expresie nu e decât un vădit act de cinism.

        Poate cea mai convingătoare imagine a oraşului, (am riscat o traducere) – „Tamir ne conducea de-a lungul oraşului, oraş al unei realităţi fantomă suprapunându-se peste o alta, frumosul oraş, complet nou, aşezat pe traseul vechiului oraş ruinat, distrus, devastat, nereuşind să-l anuleze, ca şi cum unul era visul celuilalt.” p.40

      Studiul lui Littell e mai aproape de zona  literaturii decât de cea a eseului politic,  valorifică experienţe individuale şi colective,  asimilează percepţii difuze şi uneori capătă gustul unui jurnal de călătorie.

(Jonathan Littell , Tchétchénie, An III, Gallimard, 2009, 140 pag.)

P.S. Despre Tchétchénie, An III au scris Vladimir Bulat  – http://ochiuldeveghe.over-blog.com/article-littell-vs-cecenia-45706496.html

                                                                                 Vitalie Sprânceană – http://www.spranceana.com/2011/01/28/ramzan-kadirov-trimisul-nostru-special/

Daca aş şti cum se face chestia aia cu daţi click aici, nu aş mai da linkul în întregime!