E prima mea întâlnire cu James Joyce, un autor pe care l-am tot amânat, de frică. Dacă e să ne luăm după notaţia din final, constatăm că romanul a fost scris pe parcursul a zece ani, 1904 – 1914. E uimitor cum evoluează discursul auctorial, copilul Stephen se exprimă simplu, răstălmăceşte sensurile lumii prin cuvinte puţine, esenţiale, studentul Stephen Dedalus ţine prietenilor prelegeri de estetică şi de teorie literară (Ce este arta?, Cum se defineşte emoţia artistică?, Raportul Autor/Text), într-un limbaj elaborat, garnisit cu exemple din Aristotel şi din scrieri religioase medievale. Stephen Dedalus, protagonistul romanului, e un personaj bine construit, trăirile existenţiale, stările sufleteşti îi sunt surprinse în detaliu, nuanţat. La un moment dat, e aproape gata să-şi asume destinul monahal, nu o va face însă, urmându-şi propriul crez.
De fapt, cititorul asistă la transformarea interioară a acestui personaj, la o maturizare intelectuală, dificilă, dar în cele din urmă, eliberatoare. Numele personajului are o conotaţie simbolică – Dedalus, arhitectul aruncat în labirint de regele Minos, cel care îşi depăşeşte condiţia, inovează, scapă de prizonierat, construindu-şi aripi.
Conflictul religios e una din temele centrale ale cărţii, Stephen e martorul unor discuţii aprinse, avându-i ca actanţi pe membrii familiei. Unii din ei alunecă într-un bigotism alienant. Nu am întâlnit nicăieri o imagine a iadului mai înfricoşătoare ca cea din acest roman, iadul ca un chin continuu, desăvârşit, dusă dincolo de fantezia comună. Un tablou care îţi face pielea de găină. Criza religioasă nu se manifestă, aşa cum am fi tentaţi să credem, doar printr-un deficit al practicii/prezenţei elementului religios, ci şi printr-o suprasolicitare a temei. Religiosul, prin toate supapele, invadează existenţa indivizilor. În sufletul lui Stephen se deschide o falie, generatoare de contradicţii majore, cunoaşte parfumul femeii şi plăcerile trupeşti, iar tribulaţiile nu vor pregeta să apară. E în acelaşi timp o carte extrem de sinceră, poate de aici se trage senzaţia de autenticitate, sentimentul că fiecare bărbat a fost la vârsta lui, cel puţin la nivelul faptelor, un Stephen Dedalus. Transpare, în paginile cărţii, efigia unei societăţi sufocate de omniprezenţa religiosului – „ Un neam de preoţi şi uitat de Dumnezeu”p. 74,
Am întâlnit o frază impregnată cu un sens anticipator – „Statele Unite ale Europei viitorului”. Sper să nu fie o eroare de traducere!
Lectura cărţii mi-a procurat, trebuie să recunosc, un sentiment de vinovăţie, ca şi când multe din sensurile acestei cărţi mi-ar fi scăpat.
(James Joyce, Portret al artistului în tinereţe, Ed. Pentru Literatură Universală, 1969, pag. 390.)
Talex 
Lasă un răspuns