Talex

          Bernhard Schlink spune cu o precizie necruţătoare – legăturile pe care le avem cu părinţii noştri face imposibilă evacuarea vinei din propria noastră existenţă. La câte ne-am putea gândi ?! După Cititorul şi Întoarcerea Acasa, colega mea, Adriana, mi-a împrumutat Evadări din Iubire – mai multe povestiri scrise de Schlink. Genul scurt se arată foarte atrăgător pentru viitorul literaturii, cred că o spune Cortazar, spre deosebire de roman unde firul narativ e fracturat, multiplu, naraţiunea e stufoasă şi urmează mai multe căi, nuvela concentreză toată forţa acţiunii, disputei, într-un singur nucleu.

          În Fata cu şopârla m-a impresionat tabloul cât şi privirea mereu uimită, contemplatoare, privirea care pătrunde în memoria interioară a pânzei, care nu lasă în pace cicatricele trecutului. Fata cu şopârla e un fel de tablou oglindă, în care, inevitabil, te implici şi tu ca privitor, de fapt nu mai ştii cine pe cine priveşte…Acest obiect , la Schlink, nu mai e un comun accesoriu artistic, o simplă piesă valoroasă, ci pare a fi ţesută din conştiinţa unor vinovăţii disimulate, e un fel de spaţiu intermediar alertând prezentul că există în subsidiar focoase nedezamorsate ale trecutului. Personajele shlinkiene sunt parte integrantă a (ale) unui univers conflictual, relaţia tată – fiu e una caducă, prea oficială, îndeajuns de ineficientă, relaţia mamă-fiu, deşi mai de durată, e una oropsită, austeră. Legătura cu părinţii ajunge să fie segregată de neputinţa comunicării. În nuvelele dânsului apar numeroase referinţe faţă de evrei, faţă de vinovaţia acestei etnii sacrificate în numele binelui umanitaţii. Circumcizia tratează acest subiect, al iubirii dintre un german şi o evreică, interesant e faptul că aceste lumi, deşi se tolerează în prezent, sunt incompatibile, iubirela lor nu a căzut în desăvârşire, nici nu s-a topit intr-o nuntă în cer, jertfa neamţului nu a fost sesizată şi nici apreciată. Oare curăţenia, organizarea, pedanteria germanilor traduc şi alte calităţi, în afara unor virtuţi naţionale la vedere ?

         Femeia de la benzinărie cumulează atât de multă emoţie, nostalgii şi regrete, tristeţe din belşug – mais oû sont les nèiges d’antant, o căutare proustiană a timpului ratat. Schlink reuşeşte descrieri precise, oferta sa de observaţii psihologice e fină, percutană. Obsesiile si angoasele individului, istoriile lor înrădăcinate… Mă regăsesc în textele dânsului, ştiu că fac o greşeală, ar trebui să mă evacuez din această discuţie, să mă volatilizez fantasmagoric. Nabokov invită cititorul, în unul din studiile sale, să se detaşeze de text, să citească cu ochi de gheaţă, să nu se identifice niciodată cu vreun personaj, pentru că totul e ficţiune.

         De ce evadări din iubire? Cine ar vrea să părăsească corabia fericirii? Probabil doar cei ce au remarcat precaritatea ambarcaţiunii şi apropierea iminentă a unui naufragiu. Evadarea din iubire e o evadare spre o nouă iubire?! E speranţa că mai există totuşi o şansă! Există două vise care mă urmăresc de când sunt mic, unul din ele mă vizitează mai des, cel al împlinirii – din ce în ce mai rar…Visele ce ne însoţesc reprezintă opusul vieţii pe care o ducem.

       Timpul – o altă obsesie a neamţului – omul de artă, chiar simplul om, sunt crestaţi de însemnele trecerii timpului. Dragostea, căsnicia – cât fusese bună, anii cei buni alături de copii, bucuriile profesiei, entuziasmul inspirat de cărţi sau de muzică – totul trecuse. Când am citit aceste rânduri, m-am gândit că totul e în zadar, vanitas vanitatum. Să mă întorc acasă, în sat, acolo unde s-a născut veşnicia şi unde tot pregetă să moară?! Să ne pregătim de moarte din timpul vieţii…Am mai spus-o – cel ce a dat foc Bibliotecii din Alexandria nu a fost nebun. A fost nefericit. Personajele imaginate de Schlink sunt indivizi şcoliţi, aparţinând unei caste – profesori, jurişti, cercetători, oameni ce caută adevarul, neîmpăcaţi cu sine, într-un conflict nestins cu propriile năzuinţe. Personaje ce nu pot fi dispreţuite, din contra, trezesc o compasiune empatică – pentru cine bat clopotele? Thomas din Mazărea dulce trăieşte concomitent trei vieţi, ca apoi să sfârşească imobilizat într-un scaun cu rotile. E singurul personaj din cele 7 nuvele care şi-a ratat evadarea din iubire. Moartea ar fi fost preferabilă…