O zi din viata lui Ivan Denisovici, una singura, doar una, acolo in indepartata si inghetata Siberie, unde Totul este stabilit prin « decret », chiar impotriva legilor naturii, acolo unde oamenii au pictate, pe pufoaice, numere, unul mai mult, unul mai putin, ce mai conteaza pentru avalansa istoriei…acolo unde luna este numita soare lupesc. O zi din viata lui Ivan Denisovici, una din cele trei mii sase sute cincizeci si trei…Zilele se aseamana unele cu altele, o stim, sunt aproape identice in cazul oamenilor liberi, dar oare cum si le-or petrece deportatii, « zecii », intemnitatii, oare zilele lor se mai deosebesc prin ceva, poate ca da…poate ca nu…
Comunismul – cea mai mare impostura a lumii – s-a priceput atat de bine sa condamne la moarte, sa vicieze natura umana si sa-si mascheze ororile cu o interminabila tandrete…
Se tot reitereaza ideea ca Soljenitin, cel mai cunoscut disident dupa Saharov si Bukovski, a deschis ochii Occidentului asupra adevaratei fatete a comunismului sovietic, a realizat acest deziderat cu ajutorul artei scrisului, e dificil de trasat granita intre literatura si document, intrucat autorul anunta ca toate faptele si toate numele sunt reale, Opera dansului nu e una de fictiune, dar le ce ne-ar servi fictiunea cand milioane de oameni si-au gasit sfarsitul in gulag-uri intr-un mod inuman, absurd…..la gramada se moare mai usor…saracii…
O zi, una singura, cat o viata de om, daca intreaga noastra existenta e un summum al acestor multe zile, atunci o zi, una singura, e o viata redusa, o mostra existentiala microscopica cuprinzand toate datele necesare unei radiografii sincere si corecte. Cu ce ochi citim aceasta carte, e atat de aproape de teatrul absurdului si imbibata pana la satietate de momente tragi – comice, tragicul si comicul merg mana in mana, sunt prea mici diferentele dintre continuturile ce acopera acesti doi termeni, atata inutilitate… sa fii scos la munca in fiecare zi, iar prin munca ta nu faci altceva decat sa-ti construiesti propria inchisoare, sa-ti ingradesti, la propriu, cu sarma ghimpata, liberatea… si totusi, munca era singura solutie. Cartea ofera cititorului reteta supravietuirii intr-un lagar, ce sa faci, ce sa nu faci si de ce sa te feresti, te sfatuieste sa eviti carcera, echivalentul trimiterii sigure pe lumea cealalalta. O zi acolo e ca un ritual « sfant », interpretat de niste condamnati, caci si cei ce in aparenta ar fi favorizati, paznici, sefi de echipa, reprezentanti ai administratiei gulagului, pana la urma tot victime sunt, prizonieri ai unui sistem ce i-a asezat cot la cot, alaturi de indezirabilii « zeci », in neprimitoarea Siberie, care isi cere cu nemiloasa insistenta ofranda…
Ce facem cu memoria ? Cineva spunea ca Memoria este este cel mai nesigur, caduc, suport pe care pot fi inregistrate evenimentele istoriei. Dupa cel de-al doilea razboi s-a ajuns la o uniformizare a memoriei.
In aceasta scriere am descoperit cateva detalii ce mi-au trezit un interes deosebit si o admiratie sincera pentru curajul lui Soljenitin. La un moment dat, in desfasurarea firului narativ, apare si un moldovean, un personaj anonim, dar indiciul etniei este revelatoriu pentru ca Soljenitin, desi rus, nu se sfieste sa puna semnul egalitatii intre moldovean si roman, cateva fraze : »lipseste moldoveanul, unu’ maruntel, negricios. Care moldovean ? Nu cumva ala de-a fost spion roman, spion adevarat » ? (pag.109)…..sau … « Moldoveanul s-a clatinat si s-a retras si, in aceeasi clipa un maghiar tot din echipa 32 a sarit si i-a tras un picior in fund…(Maghiarii in general nu-i prea au la inima pe romani) (pag.111) »
Si acum cateva fraze la care va invit sa reflectati….
« Viata unui om poate fi rasucita in ce directie vrei… » p.114
« La ceasul acestei numaratori de seara, detinutul intra pe poarta lagarului – dupa o zi de smotru – batut de vant, rebegit, infometat. Blidul cu ciorba de varza fierbinte e pentru el acum ca ploaia pe vreme de seceta. O soarbe dintr-o suflare. Acest blid e pentru el acum mai scump decat liberatatea, mai scump decat viata trecuta si viitoare.. » p.122-123
« Despre batranul asta auzise Suhov ca de ani si ani zace prin temnite si lagare, ca in nici o amnistie n-a intrat, iar indata ce ispravea un termen de 10 ani, ii prelungeau cu altii 10. Prinse a-l cerceta mai de-aproape. Dintre toate spinarile garbovite din lagar, a lui se deosebea prin cat era de dreapta…. » p.138
« Din toate lucrurile pamantesti si trecatoate, Dumnezeu ne-a invatat sa ne rugam numai pentru painea cea de toate zilele : « painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi.. » p.158
« Suhov adoarme, pe deplin multumit. Astazi a avut o zi cu multe noroace : nu l-a trimis la carcera, echipa a scapat de Sotgorodok, la pranz a ciupit o portie de casa in plus, seful de echipa a adus-o bine din condei cu normele, de zidit a zidit cu spor, panza de ferestrau nu i-au gasit-o la perchezitie, a dobandit cate ceva de la Cezar, si-a cumparat tututn. Si n-a cazut bolnav la pat, a scapat. A trecut o zi fara necazuri, aproape fericita. Asemenea zile in termenii lui de condamnare, de la cap la coada, erau trei mii sase sute cincizeci si trei. Trei zile mai mult din cauza anilor besecti. » p.160
Acum ascult « Adagio », piesa lui Barber, trista, melodioasa, lenta, plina, de necuprins, ca o Siberie infinita, tacuta, contemplandu-si mortii si mangaindu-le linistea somnului…ca o Siberie fantasmagorica, zambind tandru-ironic la scancetele omenirii…milioane de umbre fara trecut si fara viitor…ca o Siberie lacoma inghitind cu o bulimie innascuta vietile lor… si ale noastre…ale tuturor…si totusi unii au supravietuit, au infruntat, cu rabdarare sisifica, moartea si au scris o carte… una ca aceasta pe care am citit-o …O Zi din viata lui Ivan Denisovici…
Talex 