Talex

Chiar din primul pasaj al articolului său, publicat pe Platzforma.md,  Vasile Ernu se detașează idiosincratic de ceilalți participanți la emisiune, îi plasează într-o mentalitate depășită de sec. 19 și  își asumă , fals/ afectat, statutul „oii negre”. Care îi convine. Se vrea singularizat și neclintit.  Să  sar în ochi prin diferență, pare că-și spune.

Argumentele dansului privind lipsa unui proiect de țară cad în desuetudine și ridicol atunci când invocă, ironic și deplasat,  Dacia Mare și Bizanțul.  Să compari acțiuni politice de nici o sută de ani vechime cu vagi și incerte evenimente  ce au avut loc acum două mii de ani, e o lipsă de măsură. Vizibilă.  Câteva detalii ce țin de psihologia maselor – Vasile Ernu alege să spună exact ceea ce convine unui popor „rănit” de criza economică a ultimilor ani – Totul se hotărăște la Bruxelles, România e o colonie, cămătarii de la FMI. Civilizația occidentală va supraviețui, spre crunta dezamăgire a „comunistalgicului” Ernu, dintr-un motiv pecuniar – nu vei vedea pe fundul a două căldări „născute” la 20 de ani distanță ștanțat același preț. Cu astfel de mesaje subliminale câștigi teren (politic), înduioșezi proletariatul, chiar dacă tu îți duci traiul într-o țară aflată sub umbrela NATO și intrată în familia europeană. E confortabil să faci asemenea declarații de la adăpostul unei democrații.  Dacă ai merge în Cuba, Koreea de Nord  sau în alt regim cu adevărat schizoid, ți-aș da dreptate. Ernu, ca și Marian Lupu, face trimitere la democrație, la referendum-ul  în privința unirii. După ce speli pe creier o societate timp de 50 de ani, îi oferi, ca într-un joc perfid și infantil (cu un râs batjocoritor), dreptul la autoidentificare și la alegere. Nu-i rău, dar ar trebui întrebați și sutele de mii de deportați prin Siberii. Să întrebăm și morții! (Știu, să lăsăm morții în pace!, să nu le confiscăm opțiunea, mi se va răspunde impetuos.)

Întrebarea reală e dacă își dorește sau nu unirea Vasile Ernu. Pentru că îți poți dori unirea chiar dacă ea pare imposibilă. De când trebuie să ne dorim doar ceea ce e previzibil, doar realizabilul imediat, gazoductul (țeava, cum ar coborî-o în derizoriu Ernu), liniile de electricitate, podurile peste Prut nu garantează unirea, o pot facilita cel mult, așa cum absența tuturor acestor proiecte tehnice nu anulează ideea unirii, o pot face doar mai dificilă. Asta nu înțelege Vasile Ernu. Sau se face, cu bună știință.

Văd că declarația lui Băsescu a pus pe jar opinia publică. Să  o „despletim” un pic. Nu mai reiau aici celelalte interpretări – propagandă electorală, demagogie, lipsă de viziune politică, apă la moară comuniștilor românofobi. Să procedăm invers – dacă această declarație nu ar fi existat, oare  comuniștii moldoveni ar fi devenit mai cuminți?, oare Rusia nu mai folosea aceeași retorică agresivă și mistificatoare  la adresa Moldovei și României? Din contra, o asemenea afirmație îi bulversează și îi pune în dificultate. Și oare nu același lucru îl spun și Ponta și Antonescu, doar că mai voalat și ca să nu supere pe nimeni. Declarația lui Băsescu poate avea rolul (încă) unei pietre de temelie, chiar dacă atât Occidentul, cât și Rusia au rămas „mirate” ( o mirare mimată, toți știu că toți știu). Dar dacă încercăm să creionăm  un scenariu vedem că declarația își are rostul ei. Așa cum ne întoarcem de fiecare dată la anumite repere cronologice, cum ar fi 1812, 1918, 1940,   pentru a găsi justificări, pentru a combate arguția de tip sovietic, peste ceva timp mult huiduitele cuvinte ale președintelui ar putea să arate bine pe galantarul istoriei. Atunci vom spune – uite, că se vorbea despre unire. Vasile Ernu vede, intenționat și de fiecare dată, doar drojdia de pe fundul paharului (să nu fiu înțeles greșit), nu observă nici jumătatea goală și nici pe cea plină. Scepticismul, pesimismul lui Vasile Ernu sunt simple strategii cultural-economice. Un „speculiant” (спекулянт), cum se zice în URSS.