Talex

Teribilă Mamă şi teribil ce dor mi-este de ea, n-aş schimba-o cu alta pentru nimic în lume.

           Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului e un titlu apocaliptic,  aşază spaţiul intim, protector şi filamentul escatologic în aceeaşi albie semantică. Literatura română se poate mândri cu câteva personaje pe care orice generaţie de cititori le cunoaşte –  Ion, Mara, Apostol Bologa, Victor Petrini, Ilie Moromete etc. Personajul Martei Petreu – Mària, va intra în categoria acestor figuri indelebile pentru că e atât de bine construit încât bate realitatea, e mai mult decât verosimil. Nu poţi să vorbeşti de romanul autoarei lăsând pe dinafară destinul Màriei. Deşi pare paradoxal, performanţa de construcţie a acestui personaj e punctul forte al romanului, dar în acelaşi timp reprezintă şi o zonă vulnerabilă. Mària confiscă întreaga atenţie a cititorului. Dar poate mă înşel.

         Dacă intenţia autoarei, în primele 30-40 de pagini, a fost să deconcerteze cititorul, i-a reuşit din plin, am fost nevoit să reiau primele pagini, să stabilesc care sunt numele personajelor, pentru că fiecărui personaj i se spune în mai multe feluri (Indrei/Tica, Ticu/Augustin, Mica/Mamica/ Mària),  iar în cele din urmă am luat o foaie A4 şi am început să schiţez arborele genealogic. Pe măsură ce lectura avansa, arborele creştea, dar în sens invers, prindea rădăcini tinere. Mi-a ieşit un arbore unic, nemaivăzut, cu frunze revolute (Tica, Ana, Ioan, Anişca), cu un trunchi ajuns la maturitate şi cu rădăcini adolescentine. Vreo 42 de personaje.

         Toate istoriile se ţes în jurul Màriei şi ţâşnesc din experienţele pe care ea  nu le-a putut evita, din măritişul cu un bărbat pe care nu-l va iubi niciodată, dar căruia i-a rămas fidelă. Istoria Màriei e şi istoria unei colectivităţi rurale peste care tăvălugul vieţii va trece nemilos. Satul Cutca plonjează în apele  secolului 20, cunoaşte interbelicul, suportă schimbarea regimului de după al Doilea Război Mondial, colectivizarea (asfixierea spiritului de iniţiativă) şi se trezeşte apoi în faţa derivei postrevoluţionare.

         Întreaga poveste e scrisă/spusă de Tabita, fiica Màriei, naratoarea care o face pe Mamă personaj, care asistă dintr-un impuls de milostenie la autopsia tatălui Augustin, în spatele casei. Când vorbim de o carte anume, vorbim de fapt despre memorie, despre relaţia  celui care scrie, reconstituie şi inovează în acelaşi timp o lume. Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului  surprinde capacitatea  personajelor şi a  colectivităţii din care acestea fac parte de a ţine bine minte. Un fel de memorie suprasistemică, supraoficială –  (În 1990 însă, cînd a început să se vorbească despre spargerea ceapeurilor şi despre restabilirea proprietăţii ţărăneşti, toţi cutcanii şi-au luat înapoi ce-au avut. Memoria lor a funcţionat precis, la milimetru, fiecare a ştiut şi unde-i sînt loturile, şi cît de mari sunt ele, şi cu cine se învecinează. p 254) Rememorarea nu e un lucru uşor, e un exerciţiu dureros, o dată pentru că nu toate amintirile sunt frumoase, apoi pentru că amintirile nu ni se arată complete, întregi, vin de cele mai multe ori alterate, difuze – (Să-ţi aminteşti seamănă cu ruperea unei cruste maronii de pe o rană.p.145).

         Să ne întoarcem la Teribila Mamă, la  Mària/ Mica/Mamica, nefericită şi îndărătnică, blestemându-şi copiii – (Să n-aveţi parte de ce v-i drag! p.268 sau Te blăstăm cu blăstămul de mamă! Să nu-ţi meargă bine cît îi trăi! Să vezi numai negru în faţă! Toate să îţi meargă rău! Blăstămaţi să fiţi cu toţii, cîte zile îţi mai avea! Blăstămate să fie curvele de Mama şi de Marta, că ele m-o făcut să mă mărit cu Tată-to! Blăstămat să fie şi Augustin, Ticu-to! Blăstămaţi să fiţi tăţi tri!p.271). Sau strigându-i (monstruos) fiicei Ana – Futu-te-ar Tată-to!

         Mària a rezistat mai multor ofensive, celor din familie – credinţa în Iehova, un refugiu salvator pentru bigoţii Tica, Ticu şi mulţi alţii, dar şi celor survenite în urma schimbării regimului. Mària e un personaj memorabil, de cele mai multe ori încrâncenat şi autoritar, rareori blând şi duios…

       Mai sunt multe de spus/scris despre acest remarcabil roman, despre ţesătura naratologică,  despre raportul de verosimilitate dintre  lumea reală şi lumea cărţii.

       (Marta Petreu, Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, Ed. Polirom, 2011, 328 pag.)