O profesoara de română dintr-un sat din sudul Basarabiei desparte cuvantul iezi în silabe – i-e-zi…
Altă profesoară de română, din acelaşi sat din sudul Basarabiei, la o nuntă, face următoarea urare – Fie ca din cutia Pandorei sa luaţi doar fericirea…
Gurile de canal din mijlocul drumului, de la intrarea sudică a oraşului Cahul, sunt acoperite. De opt ani rânjeau. Maşinile ori jalonau ori le încălecau. Acum cineva le-a vazut. Şi chiar sunt noi capacele. Ceva se întâmplă în Basarabia….
Avem cele mai tari reduceri la aur, 17 procente! Da, e tot acolo. Vocea o ţine. Din faţa poştei s-a mutat la intersecţia dintre Vasile Alecsandri şi bd. Ştefan cel Mare. Are o strategie. Strigă în intervale. Când semaforul înverzeşte, ea îşi începe repertoriul. Trăieşte!
Chişinău . Ajung pe neaşteptate. Cazier judiciar pentru părinţi, să-i românizăm şi pe ei. Mulţime! Lume agresivă! Cer permisiunea să intru ca să iau o cererere, un blanc, cum se obişnuieşte acolo. O doamnă durdulie rău – să fim oameni, nu porci. Intru, am luat cererile, am ieşit. În cap îmi şopteşte o voce – de ce n-ai întrebat-o–oare din noi doi cine seamănă mai tare cu porcul? Am plătit la bancă, m-am întors şi m-am aşezat cuviincios la rând. Dacă depui până în 12, iei cazierul în aceeşi zi, la 16. Dacă nu, îl iei a doua zi. La 11. 50 eram al 2-lea, în urmă încă 50-60! Doamnei din faţă îi zic – sunt de la Cahul, aş vrea să-l rog pe poliţist să mă lase, că n-am unde dormi în Chişinău. Iese poliţistul, Doamna din faţă – sunt de la Cahul! Poliţistul îi permite. Mi-a folosit argumentul.
– Eeeu sunt de la Cahul, scot buletinul.
– Ei, na, de-acu toţi sunteţi de la Cahul, exclamă şi intră.
Iese, nu mai intră nimeni, anunţă solemn, iaca băietu ista e primu, o sa intraţi di la 13, mă întorc să mă vadă lumea!
Nu renunţ, haide băi, chiar îs di la Cahul, hai da-ni voie, ti rog, shii băiet di treabă!
Vorbeam şi mă miram în acelaşi timp! Voce falsă, tremurată, gâtuită!
Poliţistul intră, iese şi anunţă – încă doi! Intru. În urmă zarvă mare.
Talex 