Istoria ploii e lunga si stufoasa, hoinarind pe „coridoarele memoriei” obtin intr-o oarecare masura senzatiile pe care le traiam atunci, cand afara ploua – incet/apocaliptic/ultimativ/cu binecuvantare/ciobaneste/torential/chinuitor. Ploaia de vara, insa, isi multiplica de cateva ori aceste efecte asupra mea, dupa zile caniculare, in care doar praful domneste asemenea unui dictator feroce, lacom si fericit in a decolora nuantele, vine o ploaie si ca pensula unui pictor strengar restaureaza, improspateaza tabloul, culorile isi recapata viata si probabil asteapta urmatoarea ploaie.
Ploia e perceputa intotdeauna diferit, cel putin asa mi se pare, urbanul si rurarul s-au raportat fiecare in mod personal la acest fenomen meteorologic. Ce vreme nashpa, spune primul – Doamne, ce bine ca ploua! zice al doilea. Chiar si prezentatorii posturilor de radio au luat-o razna, cine stie, din cauza caldurii, anunta : vremea se va strica, urmeaza ploi pe arie extinsa. Oare asa sa fie? Suntem in iunie si orice ploaie e o binecuvantare, excluzand ipoteza unei calamitati. Stirea, in sine, citita la rece, nu e atat de convingatoare, dar tonul, intonatia prezentatorului tradeaza faptul ca si el se incadreaza in tagma celor – ce nashpa, ploua!
Efectul Kulesov (Alex Leo Serban – De ce vedem filme) spune ca, in Cinema, alaturarea momentelor prin montaj determina reactia spectatorului: experimentul facut cu celebrul actor Ivan Mosjukin – in care acesta, cu chipul absolut inexpresiv, era alternat in trei scene cu continut diferit – a demonstrat ca publicul „citeste” de fiecare data altceva pe un chip in functie de contiguitatea acestuia cu o secventa sau alta.
Copilaria petrecuta la tara presupune mult travaliu fizic, munca, efort, uneori pana la epuizare, dar daca intre timp vine o ploaie, ce se intampla? nu-i asa ca trebuie sa iei o pauza, nu ai cum sa umbli pe glod, ragazul obtinut, pana cand pamantul se usuca, este folosit pentru intremarea fortelor, iata de ce imi place mie ploaia. Ea, ploia, insemna pentru noi o gura de aer, in sfarsit ne mai trageam sufletul sau ne puteam juca in casa intre timp. Oficial, insa, ne justificam si noi bucuria prin ratiunile celor maturi – da va fi roada, da – o zi de vara face cat o luna de iarna, da – nu va mai fi seceta, dar in sinea noastra – DAAAA – am scapat de treaba!!!!!
Aureliu Busuioc invitat la Postul de radio Vocea Basarabiei (singurul post romanesc din Basarabia, dar care are o arie de emitere redusa) povesteste intamplarea:
(un dialog intre scriitor si vecina sa Agafita)
-Nu vreau cu românii, vreau cu ruşii, i-ar fi spus aceasta scriitorului.
– Da de ce?, a întrebat-o el.
-Apu la români dacă nu plăteai nalogul (trad. rusă-taxa) venea preceptorul şi îţi lua vaca, ori covorul de pe perete.
-Da de unde ştii tu astea, că eşti tânără?
-De la mama.
-Da mama ta unde e?, o întreabă Busuioc pe vecină.
-Apoi o murit de foame când o venit ruşii.
Situatie absurda, replcile femeii traduc idiotenia, ne – discernamantul, ca la noi la nimenea!
Troleibuzul 25, priviti acest filmulet/cantecel despre Chisinau si despre politica, despre cum sunt cantati politicienii, ar spune unii, eu ii contazic, mai degraba modalitate de asumarea a realitatii, interpretare postmodernista, vesela si ironica a unor tineri, care prin text, prin arta, cocheteaza cu lumea cotidianului sau poate ca isi asuma trecutul razand…
Talex 