Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for iunie 2014

Jurnal

Nu pot să nu semnalez următoarele apariții.

Scrisori catre Dubenka/Sărbătoarea țapului/Abaddon exterminatorul
scrisori-catre-dubenka_1_produssarbatoarea-tapului_1_produsabaddon-exterminatorul_1_produs

Lectură placută!

Read Full Post »

KinderlandDouă evenimente culturale, de anvergură diferită, și-au dat mâna, au concurat și m-au făcut să aleg cartea Lilianei Corobca. Primul – succesul pe care romanul Kinderland l-a înregistrat la Târgul de carte Bookfest – 2013, și al doilea – realizarea unui top al romanului basarabean, inițiativă salutară, de ale cărei urmări rămân însă sceptic, a devoalat existența unor grupuri de scriitori care aleg mai degrabă în funcție de apartenența generaționistă, decât după criterii strict estetice, adică literare, dar și a unui public care nu poate ieși din anumite reflexe și automatisme.
Lectura s-a așezat și Kinderland, romanul Lilianei Corobca, nu mi se mai pare atât de bun. Nu că ar fi rău. Din contra, e scris bine, onest, cu multă fidelitate și empatie, ci în sensul că am motive serioase să nu-l mai bag într-un eventual top 10 al romanului basarabean, așa cum gândisem inițial. Romanul începe promițător, reușind să contureze limitele unei lumi traumatizante, în fond e vorba despre copiii lăsați singuri acasă, ai căror părinți sunt plecați la „bani lungi”. Copii care trăiesc alternativ mai multe vieți, sunt și copii, dar și maturi, suplinind după puteri absența părinților, fiecare viață subminând-o (și paradoxal, îmbogățind-o) pe cealaltă. De aici întreaga dramă, e punctul forte al cărții.
Stop-cadru. Un sat locuit doar de bătrâni și copii. Cristina, o fetiță de doisprezece ani, rămâne acasă cu frații ei mai mici, Dan și Marcel, le este mamă și soră, îi spală, îi hrănește și are grijă de ei ca de propriii fii. Duc, bineînțeles, dorul părinților plecați peste hotare, părinți ce întruchipează un soi de personaj în absență, întotdeauna invocat, dar prea puțin prezent. Doar moartea bunicii i-ar mai putea readuce acasă. Cei doisprezece ani ai Cristinei concentrează o viață de om, Cristina are deja „amintiri”, își „aduce aminte” (când eram eu mică), emite observații grave, elaborate, face concesii înțelepte. Iar plictisul nu le invadează existența așa cum suntem tentați să ne imaginăm, viața nu e expulzată în altă parte, e acolo printre ei, în preocupările lor „serioase”, în atitudini și manifestări laborioase. Atmosfera „magică” e întreținută de „credințele” copiilor, ei fac vrăji, cred în lucruri paranormale, manifestă o sexualitate inocentă la prima vedere, dar irepresibilă. Ce copil nu a participat la astfel de jocuri nevinovate?! Inocența transpare și din modul cum înțelege o copilă de doisprezece ani să vorbească despre lucruri tăinuite, care se-ntâmplă și despre care nimeni niciodată nu scrie, considerându-le anodine, insuficiente, rușinoase. De fapt, întreg textul e trecut prin mintea acestei fetițe, să intri în mintea unui copil și să-i trăiești angoasele, spaimele sau să lași copilul să intre în mintea ta, să o stăpânească. Un merit incontestabil al autoarei. Numai că uneori de sub mantia ingenuității ies la iveală adevărate mostre de cruzime – episodul Ștefănel și câinele. Alteori, cei implicați conviețuiesc într-o „simfonie” delicată, alinându-și reciproc singurătățile. Relația oameni-animale, căci putem vorbi de un astfel de raport, oscilează funambulesc între bestialitate atroce și tandrețe neprecupețită.
Satul celor trei copii ar putea fi satul oricui, căci orice sat basarabean are un iaz, o stână, nuci, și ceva pădure, un orizont spre care să tot privești. Un sat părăsit, în care fiecare a patra casă stă să cadă, fără uși și ferestre. Ne-am fi așteptat (suntem obișnuiți!), fiind vorba de un asemenea topos cultural, să găsim o imagine dulceagă, tânguită, însă ruralitatea Lilianei Corobca nu e nici afectat-idealistă, nici pășunist-sămănătoristă, e curățată de orice spoială tributară unor reflexe înrădăcinate.
Unei fetițe de doisprezece ani îi e permis să greșească, să comită dezacorduri – (Mila și mângâierea Domnului e ca raza soarelui […]), însă atunci când personajul Cristinei îi scapă autoarei, nu-l mai stăpânește, adevărat că pentru puțin timp, nu mai știm cine de fapt vorbește – (La școală se vorbea că devenise un copil subdezvoltat, învăța slab, subeducat, subnutrit, cu diferite anomalii, asocial, neprietenos, sadic, cu porniri criminale și nu are ce căuta printre noi.) Îmi vine greu să-i atribui această frază Cristinei.
Autoarea reușește să topească mai multe percepții, reprezentări specifice spațiului basarabean – (Trăim bine, avem ce mânca.), iată la ce se reduce bunăstarea socială. Realitatea dură a acestui loc e îndulcită pe alocuri (salutar) de umor. N-ai cum să nu zâmbești când o fetiță de doisprezece ani exclamă – (Cresc generațiile astea tinere, care mai întâi se pupă, apoi învață a merge), sau – (Copiii aceștia imită tot.) Kinderland-ul distilează suferințele, absențele în candori copilărești, le-nmoaie și le dă sens. Lectura romanului mi-a proiectat în fața ochilor secvențe din Arrivederci, filmul lui Valeriu Jereghi, și cartea aceasta ar putea oferi la rându-i un tulburător scenariu cinematografic.
Romanul Lilianei Corobca atinge teme sensibile, vulnerabilități, plăgi dureroase ale societății basarabene – singurătatea care capătă dimensiuni tragi-comice – (Și a mea îi plecată, și copiii au plecat. Singurel am rămas, noroc de cal. Hai, iapă, și noi acasă.), violența în familie (încetățenită și devenită aproape o normă de conduită), depopularea „satului moldovenesc contemporan”, tranziția inexorabilă. Toate, ca o meteahnă fără sfârșit.
Nu, nu cred că lectura s-a așezat definitiv, răsfoind acum cartea am din nou senzația că țin în mâini un roman foarte bun. Mai vedem. Nu spun nimic despre Iepurii nu mor și nici despre De veghe în lanul de secară, nici despre Doc, ci doar o să reiau o frază din Kinderland – (Mama noastră se va întoarce și tata se va întoarce și totul va fi ca înainte.)
Liliana Corobca a mizat pe simplitate, a scris despre cei marginalizați, lăsați în voia sorții, aproape invizibili și nebăgați în seamă. Nimeni nu s-a gândit că satul moldovenesc, văzut astfel, ar putea fi pus într-o carte. Ce e Kinderland-ul? Tărâmul copiilor? Nu. E un joc. Când cei mici se joacă de-a cei mari.
____________
Liliana Corobca, Kinderland, Editura Cartea Românească, 2013, 184 pag.

Articol publicat in revista Contrafort – http://contrafort.md/category/numere/nr-1-4-221-224-ianuarie-aprilie-2014

Notă. În textul trimis spre publicare am folosit sintagma – „iniţiativă salutabilă”, adică – „de salutat”, neştiind ca „salutabil” nu e omologat de Dex, a fost înlocuit cu „salutar”, sensul căruia îl cunosc (salvator, binevenit), însă e cumva diferit de ce-am vrut sa spun 🙂

Read Full Post »